x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prejudiciu de 68 de milioane de lei la Ministerul Sănătăţii, între 2009 şi 2011

Prejudiciu de 68 de milioane de lei la Ministerul Sănătăţii, între 2009 şi 2011

25 Ian 2013   •   16:52
Prejudiciu de 68 de milioane de lei la Ministerul Sănătăţii, între 2009 şi 2011
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ministerul Sănătăţii a fost prejudiciat cu peste 68,7 milioane lei, sumă ce reprezintă contribuţii neîncasate în perioada trimestrului IV 2009 - trimestrul III 2011, din cauza modului defectuos în care reprezentanţii ministerului şi-au îndeplinit obligaţiile, se arată într-un raport realizat de Corpul de Control al primului-ministru, citat de agerpres.ro.

"Fapta reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii de a îndeplini în mod defectuos obligaţiile legale referitoare la urmărirea încasării contribuţiei trimestriale, cu consecinţa neîncasării la bugetul statului prin bugetul Ministerului Sănătăţii a sumei de 68.744.733,74 de lei, reprezentând contribuţii aferente perioadei trimestriale IV 2009 - trimestrul III 2011, datorate de un număr de 23 de plătitori, selectaţi prin sondaj în raport cu sumele notificate, poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de articolul 248 raportat la articolul 248 din Codul penal", se arată în document.  

×