x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PREMIERĂ LA TIMIŞOARA/Locuinţă pentru tineri speciali

PREMIERĂ LA TIMIŞOARA/Locuinţă pentru tineri speciali

de Mircea Opris    |    26 Noi 2008   •   00:00
PREMIERĂ LA TIMIŞOARA/Locuinţă pentru tineri speciali

Fundaţia “Pentru Voi” împreună cu Habitat for Humanity Romania au început ieri, la Timişoara, construcţia primei locuinţe protejate pentru adulţi cu dizabilităţi intelectuale severe.



La ridicarea primului perete al noii case au pus umărul câţiva dintre cei care vor locui aici, împreună cu alte persoane cu handicap care ţin de centrul de îngrijire “Pentru Voi”, împreună cu primarul Gheorghe Ciuhandu. “Ineditul proiectului este că se bazează pe voluntari, pe care îi aşteptăm să vină să ne ajute la construcţie. Lucrează la noi deja persoane cu handicap care au terminat un curs de finisor-faianţor. Locuinţa este proiectată pentru cinci adulţi cu dizabilităţi intelectuale severe. Important este că nu se va locui la comun. Fiecare va avea camera sa, spaţiul său privat şi tot ce are nevoie pentru a le individualiza existenţa. Ei nu se vor mai simţi ca şi cum ar fi internaţi într-un centru sau un azil. S-au adaptat la nevoile lor căile de acces, s-au făcut uşi lărgite pentru a putea intra cu scaune cu roţi, cât şi uşi largi pentru cei care trebuie mutaţi cu tot cu pat”, ne-a declarat Nicoleta Foica de la Fundaţia “Pentru Voi”. Proiectul este finanţat de Iniţiativa pentru Sănătate Mentală a Institutului pentru o Societate Deschisă din Budapesta, Habitat for Humanity şi Primăria Timişoara, care a concesionat 2.755 mp pentru proiect, pe o perioadă de 49 de ani.

×
Subiecte în articol: observator