„Am fost în legătură cu autoritățile pe durata intervenției. În această seară, m-am asigurat că pentru toate persoanele evacuate din gospodăriile cuprinse de foc există soluții de cazare și bunuri de primă necesitate”, a declarat Bolojan.
„Guvernul va aloca ajutoare familiilor lovite de nenorocire. CNSU va aproba mâine sumele pentru un sprijin în primă urgență ce va fi acordat până joi”, a continuat premierul.
Potrivit premierului, pagubele incendiului care a cuprins 32 de locuințe din satul Rucăreni vor fi evaluate săptămâna următoare, dar și situați fiecărei gospodării pentru stabilirea sumelor ce vor fi oferite celor care au rămas fără case.
„Mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în intervenție: pompierilor din Vrancea, Bacău, Buzău, Galați, Brașov și Covasna, echipajelor SMURD, jandarmilor, polițiștilor și cetățenilor care s-au mobilizat întreaga zi, în condiții dificile”, a conchis Bolojan.
Reamintim că duminică dimineața, în jurul orei 10:00, mai multe case au luat foc, iar incendiul s-a extins pe parcursul zilei, din cauza vântului puternic. La fața locului au fost trimise 13 autospeciale.
(sursa: Mediafax)



