x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul Boris Johnson ia ca model o inițiativă promovată de umaniștii români

Premierul Boris Johnson ia ca model o inițiativă promovată de umaniștii români

de Adi Munteanu    |    02 Dec 2021   •   07:28
Premierul Boris Johnson ia ca model o inițiativă promovată de umaniștii români

În luna noiembrie, Partidul Popular Umanist (Social-Liberal) a inițiat o petiție online și, prin strângerea a 100.000 de semnături, să se legifereze testarea gratuită a întregii populației a României. „Având în vedere că Uniunea Europeană a alocat țării noastre 4,7 milioane de euro, cerem două teste gratuite pe săptămână pentru fiecare cetățean român. În acest moment s-au strâns jumătate din numărul de semnături, însă este nevoie de 5.000 de semnături în 20 de județe pentru ca petiția să aibă sorți de izbândă. Testarea întregii populații este extrem de importantă pentru a cunoaște precis realitatea, numărul adevărat de cazuri și, astfel, cu măsuri simple se poate stopa pandemia”, a declarat Daniel Ionașcu, președintele executiv al Partidului Popular Umanist (Social-Liberal).

 

Marea Britanie trece la testarea întregii populații 

 

Inițiativa umaniștilor a fost amintită de premierul Boris Johnson. „Este necesară testarea gratuită a întregii populații a Regatului Unit prin asigurarea a două teste pe săptămână. Un astfel de demers are loc și în România, unde are loc o amplă campanie  de strângere de semnături. În perioada următoare, teste rapide gratuite vor fi oferite pe scară largă tuturor locuitorilor Regatului Unit. Aceștia pot fi testați în centre locale special amenajate, în școli, sedii ale companiilor sau testele pot fi trimise la domiciliu”, a declarat premierul britanic, citat de Sky News. „Testarea întregii populații este o măsură absolut necesară pentru a nu pune în pericol succesul campaniei naționale de vaccinare a Regatului Unit, întrucât țara a început să relaxeze restricțiile antiepidemie”, a mai declarat, luni, premierul Boris Johnson. Până acum, disponibilitatea testelor rapide era limitată în Marea Britanie, de acestea puteau beneficia doar de persoanele din grupurile deosebit de vulnerabile.

 

 

 

Ne bucurăm că inițiativa noastră a fost preluată și la Londra. Ne bucurăm că românii din Anglia vor beneficia și ei de teste gratuite. Este o veste importantă pentru rezidenții români din Regatul Unit.

Daniel Ionașcu, președinte executiv Partidul Popular Umanist (Social-Liberal)

×
Subiecte în articol: Boris Johnson PPU-SL Daniel Ionașcu