x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul Cîțu anunță că un milion de doze de vaccin anti-Covid vor fi trimise în Danemarca

Premierul Cîțu anunță că un milion de doze de vaccin anti-Covid vor fi trimise în Danemarca

28 Iun 2021   •   20:49
Premierul Cîțu anunță că un milion de doze de vaccin anti-Covid vor fi trimise în Danemarca
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Florin Cîțu a anunțat că numeroase de doze de vaccin anti-Covid achiziționate de România vor fi trimise în alte țări. Dozele fie vor fi donate, fie vor fi vândute, printre țările enumerate de premier fiind Danemarca.

România va renunța la o parte din vaccinuri în condițiile în care interesul pentru vaccinare este în scădere, iar unele doze vor expira în curând. O cantitate importantă va merge în Danemarca, a spus Florin Cîțu.

„O parte dintre doze au fost exportate. Există o analiză, avem contacte pentru a exporta, dona, avem numeroase cereri. În Danemarca vom trimite un milion de doze, Ministerul Sănătății are toate datele, strategia este de a vinde la prețul de achiziție”, a explicat Florin Cîțu.

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a anunțat că aproximativ 35.000 de doze de vaccin vor expira la finalul lunii. Este vorba despre doze AstraZeneca, fabricate în urmă cu șase luni.

„Nu avem probleme cu depozitarea dozelor de vaccin. Totuși, avem circa 35.000 de doze distribuite în centrele regionale de depozitare și în centrele de vaccinare care expiră la 30 iunie”, a dezvăluit Valeriu Gheorghiță.

Deoarece mai sunt doar câteva zile până când dozele vor expira, autoritățile nu mai au timp să le folosească sau să le doneze.

„Puțin probabil să le putem folosi pâna la finalul lunii, puțin probabil să le putem dona. Probabil va fi folosit un mecanism de distrugere, sunt multe țări care au această problemă”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Deoarece interesul pentru imunizare este în scădere, România a renunțat la o parte din cantitatea de vaccinuri pe care urma să o primească de la producători în această vară. Totuși, prim-ministrul se declară mulțumit de rezultatele campaniei de vaccinare.

„Am atins cea mai importantă țintă. Ieri, în București, nu au fost persoane infectate. Ținta este să eliminăm pandemia și am atins-o”, a precizat premierul Forin Cîțu.

×
Subiecte în articol: florin citu