x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul Cîțu respinde ideea unui nou lockdown

Premierul Cîțu respinde ideea unui nou lockdown

20 Mar 2021   •   16:03
Premierul Cîțu respinde ideea unui nou lockdown
Sursa foto: Lucian Alecu

România nu va ajunge într-un nou lockdown, iar numărul persoanelor imunizate a ajunge în perioada următoare la 80.000 pe zi, anunță premierul Florin Cîțu, într-o postare pe Facebook.

„Am participat la ședința tehnică de la Ministerul Afacerilor Interne, pentru a mă asigura că obiectivele pe care le-am trasat in privința pandemiei sunt îndeplinite.

Numărul paturilor din spitale a crescut.

Fac apel la români să respecte măsurile de protecție. Numai așa vom trece cu bine peste această perioadă.

Obiectivul meu este ca prin vaccinare să reducem numărul de infectări. In perioada urmatoare numărul persoanelor imunizate zilnic va ajunge la 80 de mii.

Multă lume întreabă dacă vom ajunge din nou in lockdown.

Răspunsul meu foarte clar este că NU”, a scris premierul.

În ultima perioadă numărul de noi cazuri de coronavirus a trecut de 6.000 în fiecare zi, iar în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 1.324 de pacienți în stare gravă cu COVID-19, cel mai mare număr de la declararea pandemiei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: florin citu Lockdown carantina