x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premiile Oscar, în direct şi exclusiv la HBO

Premiile Oscar, în direct şi exclusiv la HBO

04 Feb 2010   •   00:00

HBO România va transmite în direct şi în exclusivitate varianta originală, nedublată a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar. Cea de-a 82-a ediţie a Galei va începe luni, 8 martie, ora 3:00.



Până când ne vom bucura de fastul cu care ne-au obişnuit membrii Academiei Americane de film, vă prezentăm câteva cifre care vor face deliciul iubitorilor de statistici. "Up" ("Deasupra tuturor") este cel de-al doilea lungmetraj de animaţie nominalizat la categoria "cel mai bun film", după "Frumoasa şi Bestia" (1992). Dacă anul trecut doi soţi au fost nominalizaţi la categoriile Cel mai bun actor, respectiv cea mai bună actriţă în rol principal (Brad Pitt şi Angelina Jolie), anul acesta doi foşti soţi luptă "umăr la umăr" pentru titlul de cel mai bun regizor (James Cameron şi Kathryn Bigelow). Mai mult, Bigelow este cea de-a patra femeie nominalizată până acum la Oscar, după Sofia Coppola ("Lost in Translation", 2004), Lina Wertmüller ("Seven Beauties", 1977), Jane Campion ("Pianul", 1994). Dacă va obţine statueta, fosta parteneră de viaţă a lui Cameron va deveni prima femeie care câştigă un Oscar pentru regie.

16 NOMINALIZĂRI

Meryl Streep îşi doboară anul acesta propriul record în ceea ce priveşte numărul de nominalizări la Oscar. După ce a fost inclusă pe lista scurtă pentru cel mai bun rol principal pentru prestaţia din "Julie şi Julia", Streep ajunge la cea de-a 16-a nominalizare. Ea este urmată în top de Katharine Hepburn şi Jack Nicholson, fiecare nominalizat de 12 ori. După ce anul trecut Streep a pierdut în faţa lui Kate Winslet ("The Reader") atât Oscarul, cât şi Globul de aur, este posibil ca istoria să se repete, de data aceasta principala contracandidată fiind Sandra Bullock. Vom afla în dimineaţa zilei de 8 martie, la ora 3:00, dacă Bullock se va mulţumi doar cu Globul de aur pentru prestaţia din "The Blinde Side" sau va primi statueta şi din partea Academiei Americane de film. (Adriana Păduraru Văduva)

×
Subiecte în articol: mass-media