x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premiul de 5,3 milioane de euro la Loto 6/49 a fost reportat

Premiul de 5,3 milioane de euro la Loto 6/49 a fost reportat

23 Iul 2010   •   00:00
Premiul de 5,3 milioane de euro la Loto 6/49 a fost reportat

Niciunul dintre participanţii la extragerea Loto 6/49 nu a nimerit toate cele şase cifre pe un singur bilet. Astfel, fondul de câştiguri la categoria I de aproximativ 5,3 milioane de euro a fost reportat.



Numerele extrase joi, 22 iulie 2010  sunt:  29, 33, 6, 4, 42, 12

Şi premiul cel mare de la categoria Noroc în valoare de 1.700.952,48 lei a fost reportat,  iar la categoria a II-a reportul este în valoare de 81.366,76 lei.

Numărul câştigător la categoria Noroc este:  8 9 5  1 4 6 7

Pentru extragerea de joi a jocului Joker, reprezentaţii Loto au estimat un fond de câştig de peste 765.000 de lei (peste 179.000 de euro) la categoria I.  Nici acesta nu a fost câştigat de nimeni.

Numerele extrase la Joker sunt:

    * din intervalul 1-20 a fost extrasă cifra: 20
    * din intervalul 5 - 45 au fost extrase cifrele: 41, 25, 1, 42, 7


La categoria I a jocului Loto 5/40 s-a estimat pentru tragerea de joi un fond de câştiguri în valoare de peste 44.800 lei (peste 10.400 de euro), care de asemenea a fost reportat pentru extragerea de duminică.

Numerele extrase la Loto 5/40 sunt: 21, 9, 14, 30, 39, 8

×
Subiecte în articol: special observator