x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Presa germană: Băsescu e un fel de Putin al României

Presa germană: Băsescu e un fel de Putin al României

25 Iun 2010   •   00:00
Presa germană: Băsescu e un fel de Putin al României

Un ziar local german, "Sudwest Presse", îi face un amplu portret preşedintelui României, Traian Băsescu. Articolul este intitulat "Pe urmele lui Putin". Cotidianul comentează că preşedintele României nu se teme de măsuri nepopulare şi că nu-i pasă de regulile jocului politic.



Şi, deşi în teorie are doar un rol reprezentativ, în practică acaparează întreaga putere. "Sudwest Presse" scrie că Traian Băsescu a început să se transforme într-un Putin al României, de la realegerea lui încoace.

Publicaţia germană, citată de realitatea.net, remarcă şi că preşedintele României nu se teme de măsuri nepopulare. Dimpotrivă. Şi-a atras numeroase antipatii, când a anunţat tăierea pensiilor şi salariilor. Publicaţia menţionează şi că Băsescu şi-a construit în jurul lui o structură de putere, din care face parte şi Elena Udrea, care controlează, prin ministerul ei, un sfert din fondurile europene alocate României.

×
Subiecte în articol: observator