Scandalul Schengen dintre Romania si Olanda este subiectul unei analize realizate de jurnalistii germani pe site-ul Radio Germania. “De frica faptului ca romanii nu sunt in stare sa combata crima organizata la granitele tarii, Guvernul olandez blocheaza aderarea Romaniei la Spatiul Schengen. Asta a provocat o reactie la nivel diplomatic din partea politicienilor romani aflati la putere', noteaza dradio.de, care prezinta, printre altele, si parerea unui om de afaceri olandez, Leo van Duesburg, un apropiat al Consulatului Onorific al Olandei din Timisoara, stabilit de 12 ani in Romania. “Consulatul Onorific este expresia cooperarii dintre tara mea natala si Romania, insa in urma ultimelor evenimente, ma intreb serios daca aceasta cooperare mai este de actualitate. Premierul roman a invitati toti ambasadorii acreditati in Romania la o intalnire oficiala, pentru a se prezenta in noua sa calitate. Dati-va seama ca tocmai reprezentantul Olandei nu a fost invitat oficial, pe motiv ca acreditarea sa nu a fost inca oficializata de partea romana', spune indignat olandezul despre un eveniment considerat de jurnalistii germani un motiv de tensiune atat in Romania, cat si in Olanda. “La finele anului trecut, oficialii olandezi au desemnat un nou ambasador in Romania. Asa cum prevad cutumele diplomatice, acesta a solicitat o audienta la presedintele Traian Basescu, pentru inmanarea scrisorilor de acreditare, insa, deja de peste trei luni, seful statului refuza sa il primeasca, pe motiv ca are un program cam incarcat si nu are timp pentru asa ceva', reamintesc jurnalistii germani. Subiectul a fost prezentat in premiera, pe larg, de cotidianul Jurnalul National, determinandu-l chiar pe ambasadorul desemnat de Olanda pentru a o reprezenta in Romania sa ofere explicatii presei.
“Nici romanii nu cred in agenda incarcata a lui Basescu'
“O bruscare mai dura a unui ambasador nici nu putea fi. Faptul ca Traian Basescu are programul atat de incarcat, nu cred nici macar conationalii sai. Din punctul lor de vedere este vorba despre o polita platita pentru decizia olandezilor de a bloca, pentru a doua oara consecutiv, aderarea Romaniei la Spatiul Schengen', adauga jurnalistii germani, completati de Ovidiu Gant,reprezentant al Forumului Democratic al Germanilor din Romania (FDGR) in Parlamentul Romaniei: “Sunt ofensat de modul in care suntem tratati de catre olandezi. Cetatenii romani corecti si cinstiti sufera din cauza unei decizii politice dubioase a unui partid oarecare din indepartata Olanda. Veto-ul Olandei este de fapt decizia extremei-dreapta olandeze din Partij vor de Vrijheid (PVV), condusa de controversatul Geert Wilders. Partidul sau sustine guvernul minoritar crestin democrat-liberal si are puterea de a obtine blocarea aderarii Romaniei la Spatiul Schengen. Daca intr-o tara membra UE, un partid extremist are puterea de a impune o decizie, iar aceasta este acceptata de restul statelor, atunci Europa a ajuns intr-un punct extrem de critic'.
“Olanda nu cedeaza la presiuni'
Ipoteza sa este sustinuta doar partial de olandezul van Duesburg. “Presiunea partidului extremist este reala, insa pozitia critica a Olandei fata de Romania este de dinaintea ultimelor alegeri parlamentare. Punctul nostru critic ramane coruptia in continua crestere din Romania. Si asta nu este o constatare doar a Olandei. Recent, postul de televiziune romanesc Antena 3 a prezentat un documentar legat de situatia de la granitele Romaniei. Mesajul socant al emisiunii a fost ca in nici un caz coruptia la frontiere nu s-a diminuat. Atat timp cat situatia nu se va schimba in bine, Olanda nu isi va modifica pozitia fata de Romania. Olanda este foarte incapatanata in astfel de probleme. De exemplu, aceasta a blocat ani de zile Serbia, fiindca vecinii Romaniei refuzau sa coopereze cu Tribunalul Penal International in problema crimelor de razboi. Olanda nu este o tara care sa cedeze la presiuni', sustine Leo van Duesburg.