Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au dispus joi după-amiază ca preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, care se afla sub control judiciar, să fie pus sub arest la domiciliu într-un dosar în care procurorii DNA îl acuză de corupţie.
Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul altor trei persoane anchetate în acelaşi dosar: Cristina Teodora Jinga - director executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, Carmen Irimescu - şefa Serviciului Proiecte şi Parteneriate din CJ Iaşi şi Letiţia Popa, administrator al firmei Laser Co.
Cristian Adomniţei este acuzat de procurorii DNA de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual într-un dosar privind nereguli referitoare la un parteneriat cu o firmă privată care a avut ca obiect promovarea judeţului. În acelaşi dosar sunt anchetate de procurorii DNA Iaşi şi Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu şi Letiţia Popa, potrivit Agerpres.
Printre acuzaţiile aduse acestora sunt cele de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, instigare, complicitate la această infracţiune.
Potrivit procurorilor DNA, CJ Iaşi a atribuit, în 2013, firmei Laser Co un contract de servicii de tipărire materiale de promovare a judeţului Iaşi pe baza unor documente false întocmite de Letiţia Popa.
"Pentru ca acest contract să fie atribuit firmei pe care o administra, Letiţia Popa a întocmit şi utilizat documente false, (CV-urile unor angajaţi), pentru a crea aparenţa îndeplinirii criteriilor de admisibilitate şi conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractantă, CJ Iaşi. În acest mod, inculpata Popa i-a determinat, cu intenţie, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor să atribuie contractul, fără vinovăţie şi fără a avea cunoştinţă de caracterul fals al înscrisurilor depuse, firmei sale, în condiţiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerinţelor minimale ale caietului de sarcini. Astfel, s-a produs o vătămare a intereselor legale ale celuilalt ofertant şi s-a obţinut un folos necuvenit pentru societatea administrată de aceasta", se arată într-un comunicat al DNA.
DNA menţionează că firma lui Popa nu a respectat contractul, nepredând o serie de obiecte, a căror valoare a fost de peste 213.000 lei.
Pentru ca Letiţia Popa să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri pe care nu le livrase şi, totodată, să nu poată fi obligată, conform contractului, la plata penalităţilor, Cristina Teodora Jinga, cu intenţie, a determinat membrii comisiei de recepţie din care făcea parte şi Carmen Irimescu, să semneze un proces verbal antedatat, în cuprinsul căruia s-a menţionat, în mod nereal, că acestea fuseseră livrate şi a semnat mai multe documente, activităţi ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu de peste 213.000 lei judeţului Iaşi, la care se adaugă contravaloarea penalităţilor.
"Inculpata Irimescu, cunoscând că reperele respective nu fuseseră livrate autorităţii contractante, a semnat cu bună ştiinţă documentul de efectuare a recepţiei, antedatat, precum şi alte acte. (...) Mai mult, în anul 2015, pentru a ascunde faptele comise şi a împiedica tragerea sa şi a celorlalte persoane implicate la răspundere penală, a semnat centralizatorul intrărilor şi al ieşirilor de materiale de promovare aferente contractului respectiv (...)", se spune în document.
DNA susţine că, deşi bunurile nu au fost predate CJ Iaşi decât scriptic, inculpatele Jinga şi Irimescu au efectuat demersuri pentru a crea aparenţa recepţionării tuturor reperelor prevăzute în contract, astfel încât să poată fi efectuată plata către firmă.
"În perioada martie - aprilie 2015, Cristian Adomniţei, cu intenţie directă, le-a ajutat pe inculpatele Jinga şi Irimescu, în urma unei înţelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracţiunilor pe care acestea le comiseseră şi tragerea lor la răspundere penală", se arată în comunicatul procurorilor.
Anchetatorii au constatat că, în acest sens, în contextul unei misiuni de audit declanşate cu privire la executarea acestui contract, şeful CJ Iaşi a efectuat demersuri menite să amâne finalizarea misiunii de audit, să creeze aparenţa că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv că cele 948 albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate şi să creeze timpul necesar pentru ca societatea să le realizeze şi să le predea efectiv.