OBSERVATOR
Cei doi gemeni din Iasi nascuti in ani diferiti au ajuns ieri acasa, in satul Carlig.
Gemenii din Iasi, nascuti in ani diferiti, au ajuns acasa, in satul Carlig. Catalin Stefan, de 68 de zile, si Valetin Ionut, fratele sau de numai 10 zile, au parasit Maternitatea "Cuza Voda" din Iasi ieri dupa-amiaza.
|
BUCURIE. Gandurel si Maricica si-au adus copiii acasa |
Mama lor, Maricica Tescu, ieseanca devenita celebra gratie celor doua utere cu care a fost "inzestrata", a fost si ea externata, dupa mai mult de o luna de spitalizare. L-a nascut pe al doilea baietel pe 7 februarie, prin cezariana. Starea de sanatate a Maricicai si a celor doi bebelusi este foarte buna. Catalin si Valentin au aceeasi greutate, desi au venit pe lume in ani diferiti. Catalin Stefan, alintat de parinti "Morocanosul" s-a nascut prematur pe 11 decembrie 2004. La aproape doua luni a vazut lumina zilei si Valentin Ionut, poreclit "Iutila". Daca in urma cu aproape doua saptamani cei doi micuti aveau 2,6 kg, acum cantaresc aproape 3 kg.
INVOIRE. Si pentru Gandurel Tescu, sotul Maricicai, este un eveniment. El s-a invoit special de la serviciu pentru a merge la maternitate sa-si ia copiii si nevasta acasa. Au mers la Carlig cu masina unui coleg de serviciu, care va fi si nasul lui Valentin Ionut. De altfel, si Catalin va fi botezat tot de un coleg de serviciu al lui Gandurel. Cei doi soti au de gand sa-si boteze gemenii la sfarsitul acestei luni. Petrecerea va avea loc insa de Pasti, deoarece in martie incepe Postul Mare, iar sotii Tescu vor sa respecte canoanele bisericesti, care interzic organizarea de petreceri in timpul postului. (
Mirela Cimpoi)