A fost o bătaie ca în filme în sediul Primăriei unei comune ieşene. Primarul, viceprimarul şi secretarul au fost bătuţi de un individ care a intrat din senin în instituţie.
În imaginile surprinse pe camerele de supraveghere se vede cum bărbatul intră în Primărie şi începe să îl ia la bătaie pe unul dintre funcţionari.
Auzind zgomotul, viceprimarul iese din birou şi încearcă să îl oprească pe individ, dar primeşte şi el un pumn. În cele din urmă, îşi face apariţia şi primarul comunei Mirosloveşti, iar agresorul îl loveşte şi pe acesta în faţă, după care iese din clădire relaxat, cu mâinile în buzunar.
Revine în Primărie cu chef de scandal, şi nu reuşeşte să fie potolit decât cu pumnul, după ce un consilier intervine.
Bătaia a avut loc pe 30 iunie, iar Poliţia a început o anchetă în acest caz.
Bărbatul ar fi fost nemulţumit pentru că ar fi pierdut subvenţii agricole de la APIA, din cauza funcţionarilor.
Poliţia a deschis o anchetă, după ce primarul a depus o plângere, însă la aproape două săptămâni de la incident, agresorul este în continuare în libertate.
Primarul din Mirosloveşti, Ionuţ Gospodaru, a explicat într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că angajaţii sunt terorizaţi de acest individ, care a continuat să vină şi după acest incident în primărie şi să îi ameninţe pe toţi. Bărbatul ar fi fost nemulţumit pentru că ar fi pierdut subvenţii agricole de la APIA, din cauza funcţionarilor.
"Ceilalţi doi (angajaţi ai Primăriei - n.r.) se simt amenintaţi şi se gândesc să renunţe la funcţiile de acolo. (...) Vrem să apelăm o firmă de pază, acum nu avem agenţi de pază", a declarat edilul din Mirosloveşti, Ionuţ Gospodaru, sâmbătă, într-o intervemţie telefonică la Antena 3.