x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un nou tronson de conductă de termoficare din Capitală, dată în exploatare după modernizare

Un nou tronson de conductă de termoficare din Capitală, dată în exploatare după modernizare

de Redacția Jurnalul    |    13 Mai 2025   •   22:00
Un nou tronson de conductă de termoficare din Capitală, dată în exploatare după modernizare

Primăria Capitalei anunță marți darea în exploatare a unui nou tronson de conductă de tremoficare modernizată de pe Bulevardul Ion Mihalache.

Este vorba de un tronson de pe Bulevardul Ion Mihalache, între Spitalul Filantropia și strada Dr. Felix.

Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Energetica, anunță că a finalizat lucrările de înlocuire a 850 m conductă magistrală și a realizat probele de presiune.

Lucrările fac parte din Obiectivul 4 – Magistrala II-III Grozăvești, cu o lungime totală de 11 km, din care au fost modernizați 9 km.

„În doar o lună și jumătate, țevile vechi și ruginite, de peste 40 de ani vechime, au fost înlocuite cu tehnologie nouă, conducte preizolate, dotate cu fir de detecție a avariei. Lucrările s-au desfășurat în condiții de lucru dificile, din cauza faptului că se aflau sub linia de tramvai. În perioadă următoare, carosabilul va fi adus la starea inițială”, transmite primăria.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: primaria capitalei tronson termoficare