x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primărie în CARANTINĂ. O angajată, infectată cu noul coronavirus

Primărie în CARANTINĂ. O angajată, infectată cu noul coronavirus

18 Apr 2020   •   10:31
Primărie în CARANTINĂ. O angajată, infectată cu noul coronavirus
Sursa foto: Lucian Alecu

Primăria Poiana Câmpina va fi închisă până pe 26 aprilie! Toți angajații administrației locale au intrat în izolare la domiciliu, după ce o angajată a primăriei a fost confirmată pozitiv cu COVID-19, relatează campinatv.ro.

Funcționara s-a simțit rău și pentru că prezenta simptomele caracteristice noului coronavirus, a anunțat medicul de familie și apoi a sunat la 112, potrivit sursei citate.

A fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul CFR din Ploiești. I s-a făcut testul pentru noul coronavirus, iar rezultatele au fost pozitive, fiind transferată ulterior la Spitalul de Boli Infecțioase Ploiești. Starea pacientei este bună, i se administrează tratament și rămâne sub supravegherea medicilor ploieșteni.

Prefectura Prahova a anunţat, sâmbătă, că a fost înregistrat primul caz de confirmare cu COVID-19 într-o primărie din judeţul Prahova.

„Este vorba despre o angajată din administraţia locală. Aceasta prezentând simptomele specifice noului coronavirus. În primă fază, şi-a contactat medicul de familie şi, ulterior, a sunat la 112, fiind transportată cu o ambulanţă la Spitalul CFR Ploieşti. În urma testului, rezultatul a fost pozitiv, fiind transferată la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti”, a transmis sursa citată.

În urma anchetei epidemiologice efectuate de DSP Prahova s-a stabilit că 25 de persoane au venit în contact direct cu persoana infectată, fiind vorba despre familie și colegi din Primărie. Toți cei 25 de contacți sunt în izolare la domiciliu pe o perioadă de 14 zile.

×
Subiecte în articol: Covid-19