x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul din Şelimbăr, Daniel Maricuţa, rămâne în arest la domiciliu

Primarul din Şelimbăr, Daniel Maricuţa, rămâne în arest la domiciliu

02 Dec 2015   •   23:11
Primarul din Şelimbăr, Daniel Maricuţa, rămâne în arest la domiciliu
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Primarul comunei Şelimbăr, Daniel Maricuţa, rămâne în arest la domiciliu, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a respins miercuri seara contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie. Decizia este definitivă.

Un alt inculpat în dosar, Marius Bogdan Lupu, acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, spălare de bani şi complicitate la luare de mită, pentru care Tribunalul Alba a dispus măsura controlului judiciar, va fi arestat preventiv, deoarece instanţa a constatat că ar fi încercat să influenţeze un alt inculpat sau un martor sau să distrugă probe.

''Curtea de Apel Alba Iulia a admis, miercuri, contestaţia formulată de DNA doar cu privire la inculpatul Lupu Marius Bogdan, pentru care a fost dispusă măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Celelalte contestaţii formulate în cauză împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Alba au fost respinse, astfel încât rămân valabile măsurile preventive dispuse de instanţa de fond'', a declarat purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean.

CA Alba Iulia a judecat miercuri contestaţiile formulate de DNA şi patru din inculpaţi împotriva hotărârii Tribunalului Alba din 26 noiembrie, prin care s-a dispus arest la domiciliu pentru primarul Daniel Maricuţa şi secretarul comunei Şelimbăr, Elena Scumpu. În acelaşi dosar, Tribunalul Alba a dispus ca Marius Grecu (viceprimar), Maria Melniciuc (specialist în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară), Radu Lucian Cândea, Sorin Haiduc, Marius Bogdan Lupu şi Ioan Tatu (fost primar şi consilier local în comuna Şelimbăr) să fie cercetaţi sub control judiciar.

Primarul din Şelimbăr este acuzat de DNA de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, în formă continuată, luare de mită şi spălare de bani în forma instigării.

Elena Scumpu este acuzată de procurori de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, în formă continuată şi luare de mită.

Potrivit DNA, începând cu anul 2000, Daniel Maricuţa, în calitate de primar al comunei Şelimbăr, a constituit, împreună cu Elena Scumpu şi Maria Melniciuc şi o altă persoană, o grupare infracţională ce avea ca scop dobândirea unor terenuri cu valoare de piaţă mare, situate pe raza comunei, prin încălcarea dispoziţiilor legale şi prin nesocotirea drepturilor legale ale altor persoane.  

×