Costel Pandele, primarul oraşului Voluntari, alături de arhitectul şef şi secretarul general al primăriei, a fost trimis în judecată pentru fals, în legătură cu modul de obţinere a autorizaţiilor de construire a ansamblului rezidenţial de locuinţe Athos.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Florentin Costel Pandele, primarul oraşului Voluntari, pentru fals intelectual în formă continuată; Cristian Iosif Moscu, arhitect şef al Direcţiei Urbanism din cadrul Primăriei oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, acuzat de fals intelectual în formă continuată; Carmen Nicoleta Şerban, secretar general al Primăriei oraşului Voluntari, acuzată de fals intelectual în formă continuată; Yilmaz Oguz, acuzat de cumpărare de influenţă şi uz de fals, în formă continuată; Liliana Filip, director general la SC Real Construction Companies Group SA, acuzată de complicitate la cumpărare de influenţă şi uz de fals în formă continuată; Gheorghe Florea, pentru trafic de influenţă.
Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2007, inculpatul Yilmaz Oguz a achiziţionat de la inculpatul Florea Gheorghe, contra sumei de 320.000 de euro, un teren amplasat în oraşul Voluntari, în scopul de a construi ansamblul rezidenţial Athos prin intermediul firmei inculpaţilor Yilaz Oguz şi Filip Liliana, SC Real Construction Companies Group SA. Yilmaz Oguz, cu complicitatea Lilianei Filip, i-a oferit inculpatului Gheorghe Florea suma de 180.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Voluntari în vederea obţinerii certificatului de urbanism şi autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial Athos. Ca urmare a demersurilor efectuate de Florea Gheorghe, Primăria Voluntari a emis certificatul de urbanism pentru proiectul rezidenţial Athos - Voluntari. În 25 septembrie 2007, Costel Pandele, în calitate de Primar al oraşului Voluntari, împreună cu subordonaţii săi, Şerban Carmen Nicoleta (secretar al primăriei) şi Moscu Cristian Iosif (arhitect şef al primăriei), au eliberat, în fals, autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial Athos, confirmând în mod nereal în conţinutul acestui act administrativ că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege. Cu toate că, în aceeaşi zi, emitenţii actului au revocat acest act administrativ, el a intrat, totuşi, în posesia inculpaţilor Yilmaz Oguz şi Filip Liliana care au demarat lucrările de construire imediat, în octombrie 2007. Astfel, au încheiat circa 60 de antecontracte de vânzare cumpărare pentru apartamente din ansamblul rezidenţial Athos, încasând aproximativ 5.000.000 de euro. În acest timp, funcţionarii Primăriei Voluntari implicaţi în emiterea acestui înscris nu au făcut niciun demers pentru a se respecta legalitatea în privinţa construirii ansamblului rezidenţial Athos, primul demers de acest fel fiind realizat abia după începerea cercetărilor în prezenta cauză. Pentru ca inculpaţii Yilmaz Oguz şi Filip Liliana să poată obţine avizele ce lipseau la momentul emiterii autorizaţiei de construire, inculpaţii Pandele Florentin Costel, Şerban Carmen Nicoleta şi Moscu Cristian Iosif au emis în fals un nou document intitulat "anexă la certificatul de urbanism", omiţând să îl dateze şi să îl înregistreze. În perioada noiembrie-decembrie 2007, Yilmaz Oguz şi Filip Liliana au folosit acest nou înscris falsificat pentru a solicita avizul de mediu de la Agenţia de Mediu Bucureşti şi pentru a obţine avizarea Planului Urbanistic Zonal de către Consiliul Judeţean Ilfov. Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Yilmaz Oguz, Filip Liliana şi Florea Gheorghe, pentru ca instanţa să dispună confiscarea specială a sumei de 180.000 de euro.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro