x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alertă: Primul deces din România al unui pacient infectat cu COVID-19. Povestea bărbatului de 67 de ani

Alertă: Primul deces din România al unui pacient infectat cu COVID-19. Povestea bărbatului de 67 de ani

22 Mar 2020   •   09:54
Alertă: Primul deces din România al unui pacient infectat cu COVID-19. Povestea bărbatului de 67 de ani

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că a fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Este vorba de un bărbat de 67 de ani confirmat cu noul coronavirus în 18 martie, la spitalul din Flilași.

Potrivit GCS, pacientul de 67 de ani a fost confirmat în 18 martie cu Covid-19 la Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Filiași și a fost transferat în aceeași zi la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Craiova.

„Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer)”, au mai transmis reprezentanții Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit celor mai recente cifre comunicate de GCS, în România erau confirmate sâmbătă 367 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 52 au fost declarate vindecate, în timp ce 14 pacienți erau internați la ATI.

Povestea primului pacient care a murit de coronavirus în România

Antena3 a prezentat povestea bărbatului de 67 de ani.

Acesta a intrat pe 6 martie în țară și a aterizat la Craiova. El a venit din Franța, unde a stat mulți ani, neavând ocupație.

În Franța a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. Pentru că era în faza terminală, el și-a manifestat dorința să vină în țară.

A ajuns în România însoțit de un asistent social francez. De pe Aeroportul Craiova a fost preluat de o ambulanță privată și a fost dus la Filiași!  Aici a locuit într-o garsonieră a Primăriei. Nu se știe ce a făcut în intervalul 6 Martie - 15 Martie când a ajuns la spital.

Omului nu i s-a recomandat izolarea la domiciliu pentru că pe data de 6 Martie Franța nu era în zona roșie Pe 15 Martie a sunat la 112. Îi era rău.

A fost dus la spital cu o ambulanță și le-a spus medicilor că vine din străinătate. Aceștia au cerut DSP-ului să i se facă un test, dar cei de la DSP nu au vrut pentru că nu se încadra în definiția de caz.

Pe 16 seara i s-a făcut febră. Medicii au sunat din nou la DSP.  A doua zi se face testul, adică pe 17 martie. Pe 18 martie, vine confirmarea: pozitiv!

Cât a stat în spital bărbatul a fost singur într-o rezervă. Doar că medicii și asistenții intrau la el neprotejați!  

În plus, acestui bărbat i s-a făcut și o anchetă socială de la primărie. Fiind în stare gravă, cei de la Primărie încercau să ia legătura cu cineva din familia lui. Bărbatul nu avea însă pe nimeni.

×
Subiecte în articol: coronavirus România