x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prin straini - Regele Mihai, denuntat ca nazist!

Prin straini - Regele Mihai, denuntat ca nazist!

de Marina Constantinoiu    |    21 Iun 2005   •   00:00
Prin straini - Regele Mihai, denuntat ca nazist!

Printul Paul cere ajutor guvernului israelian si organizatiilor evreiesti pentru a-l demasca pe unchiul sau, regele Mihai, drept complice al nazistilor.

Printul Paul de Romania cere ajutor Guvernului israelian si organizatiilor evreiesti pentru a-l demasca pe unchiul sau, regele Mihai, drept complice al nazistilor. Informatia de senzatie este publicata de editia online a cotidianului israelian de limba engleza Jerusalem Post, care precizeaza ca printul Paul, impreuna cu sotia sa, Lia, se afla in vizita in Israel.

DOCUMENTE. Cei doi au dus in Israel o serie de documente, "multe ascunse ani de-a randul si descoperite recent", dupa cum noteaza Jerusalem Post, pentru a dovedi ca regele Mihai "a fost un profitor in timpul razboiului si imediat dupa aceea".

Cei doi au ajuns in Israel, pentru ca "presa din Romania nu a dovedit receptivitate fata de demersul lor, pentru ca se teme de represalii din partea Guvernului", sustine ziarul israelian.

CONTRACARARE. Paul de Romania spera ca apelul sau la autoritatile israeliene si comunitatea evreiasca va impiedica Parlamentul de la Bucuresti sa-i acorde regelului Mihai o compensatie de 30 de milioane de euro drept despagubire pentru proprietatile confiscate dupa cel de-al doilea razboi mondial. "In timpul celor patru ani cat Romania a fost un stat nazist, evreii au fost deportati, proprietatile le-au fost confiscate, nu li s-a permis sa fie farmacisti sau doctori, au fost nevoiti sa poarte o stea galbena, iar 350.000 dintre ei au murit", a declarat Paul de Romania intr-un interviu acordat, duminica, pentru Jerusalem Post. "Cine este vinovat? Regele Mihai a creat statul nazist. Si acum este rasplatit!", afirma printul Paul.

BANI SI IAR BANI. Printul afirma ca pregateste o actiune in justitie in numele evreilor, ale caror proprietati au fost confiscate in timpul domniei lui Mihai. El sustine chiar ca unchiul sau i-a oferit o parte din suma de 30 de milioane de euro, pentru a pastra tacerea in legatura cu trecutul sau nazist, dar a refuzat, potrivit sursei citate.

Surse parlamentare israeliene ne-au declarat ieri ca la Knesset (Parlamentul israelian) a circulat pe mail-ul intern o petitie, din partea deputatului partidului ultraortodox Shass, Nissim Dahan, care sustinea demersurile printului Paul.
×
Subiecte în articol: observator mihai