x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Procurorul Crişu a pierdut la CSM

Procurorul Crişu a pierdut la CSM

de Violeta Fotache    |    28 Oct 2010   •   00:00

Lista candidaţilor pentru noul Consiliu rămâne aşa cum a fost deja validată
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins cererea lui Ştefan Crişu, procuror în cadrul Parchetului Tribunalului Bucureşti, prin care solicita "constatarea împrejurării că hotărârea prin care s-a dispus validarea listelor cu magistraţii desemnaţi în procedura alegerilor pentru a candida la funcţia de membru CSM este suspendată de drept ca urmare recursului formulat împotriva acesteia", ne-a comunicat Biroul de presă al CSM.

Plenul Consiliului a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "doar recursul formulat împotriva hotărârilor Plenului CSM care privesc cariera şi drepturile magistraţilor suspendă de drept, în temeiul legii, efectele acesteia". Or, CSM apreciază că hotărârea plenului CSM prin care s-a validat proiectul listei cu judecătorii şi procurorii desemnaţi pentru a candida la funcţia de membru al Consiliului nu priveşte cariera magistraţilor şi nici drepturile acestora. Aceasta "are natura unei hotărâri de organizare a CSM, întrucât vizează doar procedura alegerilor, astfel că nu are legătură cu drepturile şi cariera magistratului", argumentează CSM. Consiliul a invocat şI jurisprudenţa instanţei supreme care a statuat în Decizia 879 din 4 martie 2008 că aspectele ce conturează înţelesul noţiunii de "carieră a judecătorilor şi procurorilor" sunt reglementate în cuprinsul Titlului II din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: admiterea în magistratură, formarea profesională iniţială, perioada stagiului, numirea în funcţiile de judecător şi procuror, formarea profesională continuă, evaluarea, promovarea în funcţii de execuţie, numirea în funcţii de conducere la instanţe şi parchete, delegarea, detaşarea, transferul, răspunderea disciplinară, suspendarea şi încetarea funcţiei. Decizia ICCJ a fost pronunţată într-o cauză care viza chiar procedura alegerii unui membru al CSM, instanţa supremă stabilind în cadrul hotărârii anterior menţionate competenţa soluţionării unei astfel de cereri în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pe calea acţiunii în contencios administrativ comun, arată CSM. "În consecinţă, solicitarea domnului procuror nu suspendă executarea hotărârii prin care Plenul Consiliului a validat listele cu judecătorii şi procurorii desemnaţi în procedura alegerilor pentru a candida la funcţia de membru CSM", conchide CSM.

Reamintim că Ştefan Crişu a contestat lista validată de CSM deoarece a constatat că nu se află pe lista candidaţilor. Consiliul l-a îndepărtat de pe această listă argumentând cu faptul că potrivit legii nu pot fi membri în CSM doi procurori de la aceeaşI unitate de parchet sau doi judecători de la aceeaşI instanţă. Or în CSM este deja un membru care provine din acelaşI parchet cu  procurorul Ştefan Crişu. Este vorba despre procurorul Bogdan Licu, al cărui mandate expiră abia în 2011, el fiind ales potrivit Legii 317/2005 aşa cum a fost modificată de fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei. Cu alte cuvinte pe singurul loc scos la concurs pentru procurorii cu rang de tribunal pot candida procurori de la orice alt parchet de tribunal în afară de Parchetul Capitalei.

×