Sindicatele din invatamant cer interventia presedintelui Traian Basescu in conflictul lor cu Guvernul, intr-o scrisoare trimisa Administratiei Prezidentiale si semnata de liderii a trei federatii: "Spiru Haret", "Alma Mater" si Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI).
OANA ANTONESCU
Ei au dat premierului un ultimatum de o luna pana la declansarea grevei generale. Potrivit lui Aurel Cornea, presedintele FSLI, profesorii apeleaza la Traian Basescu in virtutea faptului ca, inainte de alegeri, acesta a promis ca va fi "un presedinte jucator". Doar medierea sefului statului ar putea pune capat nemultumirii celor 400.000 de angajati din invatamant, in conditiile in care acestora le sunt refuzate cresterea salariilor si, mai ales, dialogul cu primul-ministru, a adaugat presedintele FSLI.
REFUZ. In urma cu o saptamana, liderii federatiilor din invatamant au adresat o scrisoare primului-ministru si i-au solicitat o audienta, pentru a-i prezenta problemele din invatamantul romanesc. Tariceanu a refuzat insa negocierile pe motiv ca profesorii au beneficiat deja in 2004 de o majorare salariala de 38%, afirmand in continuare ca in educatie trebuie sa se vorbeasca si despre reforma si norme didactice, nu doar despre majorari salariale.
Nemultumirea profesorilor este legata de faptul ca personalul didactic reprezinta singura categorie care nu beneficiaza in acest an de indexarea salariilor cu 12%. Sindicatele din invatamant au negociat cu fostul Guvern cresterea salariilor pentru 2005, discutiile oprindu-se la o majorare de 17%, dar fara a se semna un angajament in acest sens.Citește pe Antena3.ro