x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prognoza meteo arata ca vom sari din bocanci in sandale

Prognoza meteo arata ca vom sari din bocanci in sandale

28 Ian 2005   •   00:00

OBSERVATOR
Luna urmatoare va fi friguroasa, chiar geroasa, cu - 20°C, ninsori abundente si viscol. Martie va fi capricioasa, cand cu zapada, cand cu vreme de primavara, iar aprilie ne va aduce ploi, grindina, brume tarzii si… 30°C. In finalul lunii, asadar, vara va incepe repede.
DANA PURGARU

"PRONOSTIC" METEO. Dupa o iarna ciudata, in care zapada a ales doar cateva zone ale tarii, ne asteapta o vara timpurie
Primele decade ale lunii februarie ne vor aduce temperaturi sub valorile normale, iar ninsorile vor fi abundente in cea mai mare parte a tarii, potrivit perspectivei meteorologice elaborate de specialistii de la Administratia Nationala de Meteorologie. Temperaturile minime, care in mod obisnuit au valori intre - 11°C si - 1°C, pot cobori in noptile cele mai reci sub - 20°C in depresiunile din centrul si nordul tarii. Din pacate, vestile proaste nu se opresc aici. Vantul va prezenta intensificari, care mai ales in regiunile estice si sud-estice vor viscoli zapada. In ultima decada, vremea se va incalzi. In acest interval, temperaturile maxime, care in mod obisnuit sunt intre 0°C si 8°C, pot atinge 15°C, in sudul tarii, iar precipitatiile mai izolate decat in primele doua decade vor fi predominant sub forma de ploaie, in cantitati cuprinse intre 20 si 65 de litri pe metru patrat, insumate intr-un numar de 8 la 16 zile cu precipitatii. De asemenea, vor fi conditii de producere a poleiului in ultima decada.

MARTIE. Martisor va fi o luna capricioasa, atat cu zile care vor prezenta caracteristici de iarna, cat si cu zile frumoase de primavara. Vor mai fi posibile ninsori asociate cu intensificari de vant.

Temperaturile maxime cuprinse, de obicei, intre 6°C si 16°C, in zilele cu aspect de primavara, vor putea atinge chiar 22-24°C, in sudul tarii spre sfarsitul lunii. In acelasi timp, minimele, cuprinse in mod obisnuit intre - 5°C si 4°C, in cele mai reci nopti sunt posibile sa scada sub - 10°C in depresiunile din centru si nord, unde vor fi conditii de bruma si inghet. Cantitatile de precipitatii vor fi cuprinse intre 20 si 50 l/mp, cumulate intr-un numar de 6 la 12 zile cu precipitatii.

APRILIE. Potrivit meteorologilor, temperaturile medii lunare ale lunii aprilie vor caracteriza o luna calda in cea mai mare parte a tarii. Trecator, in prima decada mai sunt posibile transformari ale ploilor in lapovita, in nordul si centrul tarii, iar in regiunile intracarpatice va ploua din belsug. Spre sfarsitul lunii va ploua, vantul va sufla cu putere mai ales in sudul si estul tarii, iar local va cadea grindina. Temperaturile maxime, cuprinse in mod normal intre 11°C si 21°C, spre sfarsitul lunii, pot atinge 30°C, in sud, iar cele minime, care in mod obisnuit au valori intre - 1°C si 9°C, pot cobori in noptile cele mai reci sub 0°C, in depresiunile din nord si centru. Acest lucru va determina producerea brumelor tarzii.

×
Subiecte în articol: observator ţării