x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prognoză meteo - Sfărşit de săptămănă rece şi ploios

Prognoză meteo - Sfărşit de săptămănă rece şi ploios

de Anca Ardeleanu    |    02 Noi 2007   •   00:00
 Prognoză meteo - Sfărşit de săptămănă rece şi ploios
Sursa foto: DAVID GRAY/

Week-end-ul care ne aşteaptă ne aduce o vreme de toamnă blăndă. Astfel, măine, fenomenul meteorologic predominant va fi ceaţa, prezentă dimineaţa şi seara in zonele de cămpie şi cele depresionare. Mercurul termometrelor va atinge la amiază valori de peste 10 grade şi 17 grade Celsius in sudul ţării.


Week-end-ul care ne aşteaptă ne aduce o vreme de toamnă blăndă. Astfel, măine, fenomenul meteorologic predominant va fi ceaţa, prezentă dimineaţa şi seara in zonele de cămpie şi cele depresionare. Mercurul termometrelor va atinge la amiază valori de peste 10 grade şi 17 grade Celsius in sudul ţării.

Duminică, evoluţia unui sistem frontal de la latitudini nordice va aduce ploi pe arii extinse in jumătatea nordică a Romăniei şi ploi slabe in restul teritoriului naţional. Cei care aleg să-şi petreacă ziua de dumincă la munte se pot bucura de fulgi de nea, dar trebuie să ştie că şi văntul aici va avea intensificări, iar in zonele inalte va sufla tare.


NINSORI. Conform specialistului ANM Ortansa Jude in noaptea de duminică spre luni ploile se pot transforma in lapoviţă şi ninsoare şi la deal in nordul teritoriului, cu precădere in Maramureş şi Moldova.

Vremea va continua să se răcească accentuat, iar acest lucru se va simţi in primele zile ale săptămănii viitoare. Valorile termice vor fi in scădere, iar maximele nu vor depăşi 10 grade Celsius, iar de luni noaptea se vor inregistra şi temperaturi negative.

Comentariul specialistul

In vestul, sud-vestul şi centrul Europei, presiunea atmosferică, in apropierea solului, va fi ridicată şi chiar va mai creşte uşor. In rest, presiunea va fi in scădere; la altitudine, circulaţia aerului va fi din ce in ce mai intensă, şi alte sisteme frontale vor evolua dinspre nordul către est-sud-estul continentului, cu precipitaţii puţine, dar vor antrena un aer mai rece. In ţara noastră şi in cele situate la vest-sud-vest de ea, norii vor mai persista, va fi şi ceaţă şi in aceste condiţii de vreme in general inchisă, valorile termice vor fi relativ modeste, apropiate de cele normale la această dată. Ceaţa, multă şi persistentă, va fi in toate zonele cu presiune atmosferică ridicată, pe arii mai extinse in orele dimineţii.

meteorolog: Romica Jurca

Azi in ţară

Bacău 14°C

Baia Mare 13°C

Braşov 12°C

Buzău 16°C

Cluj-Napoca 13°C

Constanţa 14°C

Craiova 16°C

Deva 15°C

Galaţi 15°C

Iaşi 14°C

Miercurea-Ciuc 8°C

Oradea 14°C

Piteşti 15°C

Sibiu 13°C

Suceava 11°C

Tărgu-Mureş 13°C

Timişoara 14°C

Bucureşti

max. 15°C

min. 5°C

Azi (vineri):

Cerul va fi temporar noros şi, mai ales dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă.

Măine (sămbătă):

Cerul va fi noros şi vor fi condiţii de ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Văntul va sufla slab. Maxima: 14°C, iar minima: 5°C.

Poimăine (duminică):

Cerul va fi noros. Dimineaţa vor mai fi condiţii de ceaţă, iar noaptea este posibil să plouă slab. Maxima: 15°C, iar minima: 5 °C.

La munte:

Azi (vineri):

Cerul va fi noros in Orientali şi nordul Apusenilor, unde izolat va ploua slab. In restul zonei montane innorările vor fi temporare şi şansele de ploaie reduse.

Măine (sămbătă):

Cerul va fi variabil, cu unele innorări, spre sfărşitul intervalului in Apuseni, unde izolat vor fi posibile precipitaţii slabe.

Poimăine (duminică):

Cerul va fi noros in Apuseni şi Orientali, unde pe arii extinse vor fi precipitaţii mixte. In restul zonei innorările vor fi temporare, iar precipitaţiile se vor semnala local.

Drumeţii:

Cabana Padiş - Arieşeni

Durata: 5 h

Traseul porneşte de la Cabana Padiş. La Poiana Ponor marcajele se despart. Al nostru nu traversează Părăul Brădeţeanu, continuă pe malul drept, traversează poiana, după care incepe urcuşul pănă la creastă. Dincolo ajungem pe malul unui părău care curge către un perete de calcar, ajunge la gura Peşterii Căput, şi se aruncă intr-un puţ de 10 m. Pe aici nu putem intra in peşteră, numai prin intrarea cealaltă care se găseşte deasupra acesteia, dar nici acolo nu putem inainta mult, fiindcă am ajuns pe o platformă cu puţuri adănci. De la peşteră ajungem pe drumul forestier ce vine de la Valea Cetăţilor.

Drumul spre Arieşeni trece prin Cobleş, ce aparţine de comuna Arieşeni.

×
Subiecte în articol: observator