x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Proiect de lege a pescuitului

Proiect de lege a pescuitului

de Alexandru Nastase    |    15 Sep 2007   •   00:00
Proiect de lege a pescuitului

Legea pescuitului se modifică din nou, la mai puţin de doi ani de la precedenta promulgare. Şi asta după ce varianta din 2005 o modifica pe cea din 2003. Noul proiect se află postat pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Haosul din pescuit continuă. După ce banii europeni mult-promişi de autorităţi nu au venit, guvernanţii fac praf şi legislaţia din domeniu, schimbănd-o căt pot ei de des.


NIMENI NU MAI INŢELEGE NIMIC. Aşa se face că ceea ce astăzi este perfect legal poate să devină ilegal peste nici doi ani, o dată cu apariţia noii legi. Cei care fac afaceri in domeniu reclamă acest lucru, acuzănd că sunt impiedicaţi să-şi desfăşoare activitatea in toată această nebunie.

In Delta Dunării nimeni nu mai inţelege nimic. Dacă in 2005, Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA) a decis să rezilieze unilateral contractele de concesiune şi i-a indemnat pe pescari să se asocieze in organizaţii de pescari, acum situaţia s-a schimbat cu 180 de grade. Nu mai e bine să existe multe organizaţii, ci numai două. Asta insemnă, bineinţeles, alte acte, alte drumuri, altă nebunie. Toate in contextul in care premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat in vară că ia in calcul interzicerea pescuitului industrial in Rezervaţia Biosferei.


TRANSFER. ANPA va prelua in totalitate resursa piscicolă din Delta Dunării, al cărei gestionar este in prezent Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Proiectul prevede şi desfiinţarea Companiei Naţionale a Fondului Piscicol, urmănd ca resursa să fie gestionată in totalitate de ANPA. Proiectul mai prevede infiinţarea unui Fond pentru dezvoltarea sectorului pescăresc. Instituţia ar urma să elibereze licenţe, autorizaţii şi permise de pescuit, in scopul programelor de dezvoltare a sectorului piscicol. Şefii ANPA, gănditorii acestui proiect au şi o explicaţie: foştii gestionari ai resursei piscicole trebuie să dispară, iar administratorul trebuie să facă ordine.


ADMINISTRATOR PESTE CEVA INEXISTENT. Conducerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură spune că Fondul pentru pescuit a fost găndit pentru a putea intoarce către sectorul piscicol o parte din banii strănşi din licenţe, autorizaţii şi permise de pescuit. Procentul urmează să fie stabilit de Guvern, dar şefii ANPA işi doresc aproximativ 20-30%. Demagogie curată!

Prin noua lege, ANPA va administra porturi şi burse pescăreşti. In momentul de faţă, acestea din urmă lipsesc cu desăvărşire. Bursa de peşte de la Tulcea este in proiect de mai bine de doi ani, dar nimic nu s-a mişcat pentru realizarea ei. Potrivit ANPA, in acest moment se lucrează la o hotărăre de Guvern prin care Executivul urmează să aloce aproximativ un milion de euro pentru demararea lucrărilor.

Noua lege a pescuitului se află acum spre avizare la Ministerul Finanţelor, urmănd să fie aprobată de către Guvern in următoarele săptămăni.

×
Subiecte în articol: verde! anpa