Astfel, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor bugetelor locale se diminuează per sold cu suma de 435,3 milioane lei după cum urmează:
Se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor cu suma de 130,5 milioane lei, după cum urmează:
a) Ca urmare a majorării standardelor de cost pentru servicii sociale, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1253/2022, se suplimentează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea serviciilor sociale organizate la nivelul autorităților administrației publice locale de la nivelul județelor, astfel: +68,2 milioane lei pentru sistemul de protecție a copilului, +53,7 milioane lei pentru centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, +2,8 milioane lei pentru căminele pentru persoane vârstnice;
b) +3,7 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor cu bursele elevilor din învățământul special de stat;
c) +2,1 milioane lei pentru Programul pentru școli al României, ca urmare a majorării alocației zilnice pentru lapte și produse lactate, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1007/2022, cu modificările și completările ulterioare;
Se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și municipiului București cu suma de 327,7 milioane lei, după cum urmează:
a) +114,0 milioane lei pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav și a indemnizațiilor lunare, urmare a creșterii numărului de beneficiari;
b) +196,3 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor cu bursele elevilor din învățământul preuniversitar de stat;
c) +8,5 milioane lei pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului și centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, organizate la nivelul autorităților administrației publice locale de la nivelul municipiului București, ca urmare a majorării standardelor de cost pentru servicii sociale, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1253/2022;
d) 8,7 milioane lei pentru căminele pentru persoane vârstnice de la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, ca urmare a majorării standardelor de cost pentru servicii sociale, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1253/2022;
e) +0,2 milioane lei pentru Programul pentru școli al României implementat la nivelul municipiului București, ca urmare a majorării alocației zilnice pentru lapte și produse lactate, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1007/2022, cu
modificările și completările ulterioare;
Se diminuează per sold sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale cu suma de 927,8 milioane lei, rămasă nerepartizată din sumele alocate potrivit revederilor art.29 alin.(5) lit.a) și c) din Ordonanța Guvernului nr.19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022.
Se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea învățământului particular și a celui confesional, acreditate, cu suma de 34,3 milioane lei, astfel:
a) +29,0 milioane lei pentru salarii;
b) +5,3 milioane lei pentru bunuri și servicii.
Se reglementează posibilitatea ca sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr.19/2022, în cuantum de 472,3 milioane lei, rămase nerepartizate, să poată fi utilizate pentru finanțarea în continuare a gratuității acordată în anul 2022 elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier și naval, conform prevederilor art. L din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021.
Bugetul instituțiilor/activităților finanțate integral şi/sau parțial din venituri proprii se majorează la venituri cu suma de 2.743,1 milioane lei, se diminuează la cheltuieli cu suma de 542,0 milioane lei iar excedentul se majorează cu 3.285,2 milioane lei.
Bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se suplimentează atât la venituri cât și la cheltuieli cu suma de 243,2 milioane lei, cheltuielile fiind suplimentate pentru decontarea serviciilor medicale.
(sursa: Mediafax)