x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prostie pompoasa

Prostie pompoasa

10 Mai 2005   •   00:00

Celor 25 de utilaje de pompare a apei trimise ca ajutor din Ungaria li se vor alatura alte 15 produse de la societatea Aversa din Bucuresti. Desi oferta societatii a ajuns din 3 mai la Secretariatul General al Guvernului, acesta nu a inaintat-o mai departe autoritatilor competente in rezolvarea problemei inundatiilor.



  • de VALI BLANARU, ADRIAN MIHAI

  • IGNORANTA. Sulfina Barbu nu considera ca trebuie sa-si dea demisia "doar" pentru faptul ca nu stia ca Romania produce motopompe
    Societatea Aversa din Bucuresti a pus la dispozitia autoritatilor, inca din data de 29 aprilie, 15 motopompe de evacuare a apei din zonele inundate. "Facem pompe, electropompe si motopompe de capacitati de la 2-3 litri pe minut pana la 20-25 de metri cubi pe secunda. Deci, cu capacitati de trei ori mai mari decat cele sosite din Ungaria", a declarat Matei Gheorghe, directorul societatii Aversa, cea mai mare societate producatoare de motopompe din Romania. El a spus ca in data de 29 aprilie a trimis o oferta de servicii Societatii Nationale de Investitii Funciare (SNIF) si Consiliului Judetean Timis, iar in data de 3 mai, catre Secretariatul General al Guvernului. "Le-am trimis o lista cu pompele disponibile cu care puteam sa intervenim in zona. Aceste pompe sunt executate pentru beneficiari externi si le-am oprit tocmai pentru a le folosi in sprijin umanitar. Dupa ce am fi evacuat apa, ele ar fi ajuns la beneficiari", a spus Matei.

    SPRIJIN. El recunoaste ca in ofertele trimise celor trei autoritati nu a precizat ca utilajele sunt oferite gratuit. "Am trimis o lista cu datele tehnice ale acestora. Se subintelegea ca sunt ajutoare umanitare din moment ce nu le-am dat lista de preturi. Pompele sunt in Bucuresti, pot ajunge acolo intr-o zi, iar montajul acestora dureaza alte 24 de ore", a spus Matei. Punerea lor in functiune ar fi fost asigurata de catre Petrom Service Arad, partener al societatii producatoare.

    EXPLICATII. De ce autoritatile au ignorat ajutorul oferit de societatea bucuresteana? Un raspuns a fost dat chiar de premierul Calin Popescu Tariceanu, de data acesta in calitate de inginer hidrotehnician. "Am vazut pompele de la Aversa si nu exista nici cea mai mica comparatie intre echipamentele care au sosit din Ungaria si ceea ce ne ofera ei. Instalatile care au venit sunt complexe: au platforma plutitoare, sistem de aspiratie a pompelor, motoare de antrenare a pompelor si tot sistemul de refulare. Pe cand la Aversa aveam o pompa simpla, goala", a declarat Tariceanu la postul de radio Guerrila. Din postura de inginer specialist, el a comentat ironic: "Eu mi-as dori ca cei de la Aversa sa faca un gest si sa incerce sa monteze aceste pompe, sa vedem cat dureaza pana ele vor deveni operationale. Sigur ca, daca ele devin operationale peste doua luni, probabil nu va mai fi nevoie de ele. E ca si cum am compara un telefon de ebonita din anii ’50 cu un mobil din ziua de astazi. Cam asa e diferenta. S-a gasit imediat o motivatie pentru ca sa se acuze lipsa de coordonare a autoritatilor", a spus premierul. Matei Gheorghe spune insa ca pompele pot fi amplasate acolo unde este nevoie pe platforme speciale.

    ACHIZITII. La ministerul Mediului prima oferta de pompe primita din Romania a sosit ieri dimineata, a anuntat Sulfina Barbu, ministrul Mediului si Gospodaririi Apelor. "Nu am primit nici o oferta tehnica de la Aversa", a tinut sa precizeze Barbu, care a mai adaugat ca autoritatile nu detin astfel de echipamente in prezent. Pe viitor se vor face achizitii de acest fel, "dar acum nu avem timp de astfel de achizitii", considera ministrul.

    PROVOCAREA SULFINEI. Pentru ca "este suficienta apa de scos din zona", ministrul i-a invitat in continuare pe toti cei care pot ajuta, sa o faca. In acest fel societatea din Bucuresti va avea si ea posibilitatea de a da o mana de ajutor sinistratilor, daca isi va pune la dispozitie echipamentele produse. Planurile de aparare au fost respectate integral, considera Barbu. Problema a fost ca planurile au fost vechi. In privinta demisiei, Sulfina Barbu considera ca nu are motive sa si-o prezinte si ca o va face in momentul in care va gresi.

    AJUTOR

    "Bineinteles ca a fost vorba de un ajutor umanitar. In momentul de fata pregatim utilajele care, probabil, vor pleca maine spre zonele calamitate" - Gheorghe Matei, director Aversa

    SGG: "OFERTA ERA PE BANI"
    Secretariatul General al Guvernului (SGG) recunoaste ca saptamana trecuta a primit o oferta de motopompe de la Aversa SA Bucuresti. Insa era vorba despre o oferta comerciala. "Oferta consta in descrierea tehnica a produselor de tip motopompa si electropompa fabricate de aceasta firma, cu preturile aferente fiecaruia", ne-au declarat oficialii SGG.

    Mai mult, in continutul faxului nu erau furnizate detalii legate de motivul transmiterii respectivei oferte la SGG. "In plus, nimeni de la SC Aversa nu a sunat pentru a da detalii in legatura cu aceasta oferta si motivul transmiterii acesteia la SGG."

    Oficialii acestei institutii au tinut sa precizeze ca, desi a analizat aceasta oferta, Secretariatul General al Guvernului nu este abilitat sa ia o decizie in ceea ce priveste achizitionarea sau nu a respectivelor echipamente. Desi situatia oamenilor din zonele inundate era pe zi ce trece mai tragica, reprezentantii SGG nu au contactat Aversa si nici nu au trimis autoritatilor abilitate sa ia astfel de decizii oferta primita de la firma din Bucuresti. (Florina Zainescu)

    OFERTA NU A AJUNS LA TIMIS
    Ovidiu Draganescu, prefectul judetului Timis, spune ca nu a primit nici o oferta de motopompe din partea firmei Aversa SA. "Daca au insa aceste pompe si sunt dispusi sa le ofere fara plata, in aceleasi conditii ca si partea maghiara - adica transport, instalare si deservire gratuita, timp de doua saptamani, noi avem nevoie de ele. Ii asteptam in zona Foeni, unde ne-ar ajuta foarte mult 10-20 de motopompe", ne-a declarat Ovidiu Draganescu, prefectul de Timis. Motopompele sosite din Ungaria au fost oferite gratuit, transportul acestora si plata specialistilor fiind asigurate tot de partea maghiara. Autoritatile romane asigura doar motorina pentru pompe si suporta cheltuielile de cazare si masa pentru cei 100 de specialisti maghiari. Aceste cheltuielile sunt minime, potrivit prefectului de Timis, pentru ca specialistii sunt cazati la o institutie de stat, iar masa este asigurata, deocamdata, de Politia de frontiera. Pompele din Ungaria au fost folosite si de Cehia si Polonia, la ultimele inundatii. Ieri dupa-amiaza se lucra inca la instalarea celor 25 de motopompe venite din Ungaria. (Carmen Plesa)
    ×
    Subiecte în articol: observator oferta aversă motopompe