x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prostituție intermediată de Protecția Copilului

Prostituție intermediată de Protecția Copilului

de Diana Scarlat    |    12 Ian 2016   •   22:00
Prostituție intermediată de Protecția Copilului
Sursa foto: Ingram Publishing/Getty Images/Ingram Publishing

După ce doi tineri s-au sinucis, în luna decembrie, la un centru de plasament din Craiova, încă o adolescentă a fost găsită moartă sâmbătă, după ce a fugit din centrul de plasament de la Târgovişte, pentru că acolo era obligată să se prostitueze. O altă adolescentă este de negăsit.

Anul trecut, DIICOT a descins la centrul de plasament Floare de Colţ, din Târgoviște, unde s-a descoperit o reţea de trafic de persoane. Una dintre angajatele centrului îi ajuta pe proxeneţi să racoleze fete pentru prostituţie.

În această situaţie era și adolescenta care a fost găsită moartă la sfârșitul săptămânii trecute, în casa bunicii ei, unde fugise pentru că a fost abuzată, ameninţată și obligată să se prostitueze. Respectiva angajată este acuzată de complicitate la trafic de persoane, într-o reţea de crimă organizată, care include angajaţi ai DGASPC.

„Angajata nu este concediată, cât timp nu s-a dat o hotărâre în instanţă. A fost mutată în alt sector de activitate, la un copiator xerox”, a declarat Cerasela Gurgu, purtător de cuvânt DGASPC Dâmboviţa. Victima ar fi încercat să se sinucidă cu medicamente, dar ancheta arată că fetele erau drogate cu medicamente, pentru a nu spune că sunt violate, bătute și obligate să se prostitueze.

Într-un alt caz, de la DGASPC Sector 6 București, un copil cu dizabilităţi a fost găsit legat cu lanţuri de ușa clădirii, lăsat să se deshidrateze la soare, în plină caniculă. Șefa centrului a fost penalizată cu 10% din salariu. La Craiova, DGASPC Dolj are pe conștiinţă doi tineri care s-au sinucis anul trecut, în decembrie, din cauza unor decizii abuzive ale managerului de caz.

Alt tânăr a scăpat săptămâna trecută de o decizie abuzivă prin care ar fi urmat să fie aruncat în stradă, de Sfântul Ion, deși este student în anul IV la Automatică și are 24 de ani. În Argeș este în plină desfășurare un alt scandal legat de șeful unui centru de plasament, acuzat de abuzuri grave împotriva persoanelor cu dizabilităţi.

Fata care a murit sâmbătă ajunsese la centrul de plasament pentru a nu se mai prostitua, însă a fost în continuare obligată să facă același lucru chiar de cea care trebuia să o protejeze.
 

×