x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest anti-Recons

Protest anti-Recons

30 Mai 2005   •   00:00

Mai multe organizatii non- guvernamentale si fundatii aradene au inceput sa adune semnaturi pentru a declansa o actiune de protest in oras, dupa ce societatea care administreaza spatiile comerciale ale Primariei, Recons SA, a majorat chiriile de aproximativ 15 ori.

Astfel, agentii economici sau ONG-urile vor plati chirii cuprinse intre 1,2 si 12 euro pe metrul patrat, in functie de zona in care se afla spatiile.

Reprezentantii societatii civile si-au aratat ingrijorarea fata de situatia celor peste 220 de ONG-uri sau asociatii non profit din municipiul Arad, in conditiile in care Consiliul Local Municipal (CLM) a pierdut controlul asupra firmei Recons, care administreaza spatiile comerciale ale primariei. Una dintre firmele care au cumparat actiuni la societate, 13%, este SC Proiect SA, unde vicepremierul Gheorghe Seculici detine 48 % din actiuni.

SURPRINDERE. Directorul Recons, Aurel Damian, a declarat pentru Mediafax ca a fost surprins de noile tarife, decise de CLM.

"Noi am propus majorarea acestor chirii pentru ca ele au ramas neschimbate din 1999, insa noile tarife erau usor crescute. CLM a decis sa aplice taxe aproape egale cu cele de pe piata libera, insa pentru spatii care au fost amenajate pe banii chiriasilor", a spus Damian.

De cealalta parte, presedintele Centrului Cultural Banat - JA din Arad, care reprezinta comunitatea germana din judet, Pompilia Szellner, spune ca noile facturi emise de Recons ar speria chiar si o firma cu profit consistent. "E posibil sa ne desfasuram activitatea in strada si vom incepe cu proteste fata de aceste taxe exorbitante. Chiria pe luna mai a crescut de la 20 de dolari la 275 de euro, ceea ce este cu mult peste puterile unor fundatii non profit", a declarat Pompilia Szellner. (Lucian Florea)

×
Subiecte în articol: observator