x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest de amploare în Bucureşti. Peste 25.000 de români au protestat după tragedia de la Club Colectiv

Protest de amploare în Bucureşti. Peste 25.000 de români au protestat după tragedia de la Club Colectiv

03 Noi 2015   •   19:39
Protest de amploare în Bucureşti. Peste 25.000 de români au protestat după tragedia de la Club Colectiv
Sursa foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO

UPDATE Peste 25.000 de oameni au participat marţi seara la un protest în memoria victimelor de la clubul Colectiv. Mitingul a pornit de la un apel pe Facebook pentru demisia primarului Sectorului 4, însă s-a transformat într-unul împotriva Guvernului.

Oamenii au ieşit în stradă şi în celelalte oraşe mari din ţară, precum Brașov, Sibiu, Arad, Cluj și Iași, cerând demisii după tragedia de la Colectiv.


UPDATE 01.26- Protestul s-a încheiat. La Club Colectiv au rămas câteva zeci de persoane, aşezate în jurul covorului de candele şi flori.

UPDATE 01.10 - Câteva sute de protestatari au ajuns la Club Colectiv şi îi aplaudă pe cei care erau deja la altarul de lumini şi flori de lângă local.

UPDATE 00.30 - În rondul de la Universitate a fost redeschisă circulaţia, mai puţin ieşirea spre Magheru. Potrivit hotnews.ro, mai sunt circa 2.000 de oameni în Piaţă.

UPDATE  O parte dintre cei care au protestat în centrul Capitalei se întorc în Piaţa Universităţii, strigând "Vrem spitale, nu catedrale!". Ceilalţi au pornit spre Clubul Colectiv.

UPDATE Bucureştenii care cer în stradă demisia primarului Cristian Popescu Piedone, a premierului Victor Ponta şi a ministrului Gabriel Oprea, au început să plece de la Primăria Sectorului 4, spre Clubul Colectiv, numărul protestatarilor fiind de aproximativ 25.000.

Manifestanţii tranzitează bulevardul George Coşbuc şi scandează Demisia.


Ei se îndreaptă spre Clubul Colectiv, unde în urma incendiului de vineri seară 32 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte aproximativ 200 au fost rănite.



UPDATE Protestatarii au ajuns marți seară în fața Primăriei sectorului 4, scandând lozinci împotriva primarului Cristian Popescu Piedone.

Aceștia cer demisia edilului, dar și a Guvernului.

Manifestanții scandează ''Rușine, rușine să vă fie'', ''Hoții'', ''Colectiv'', ''Nu aveți coloană decât oficială''. Ei reclamă că trăiesc în ''țara dezinteresului național''.

În fața primăriei s-a format cordon de jandarmi.

În continuare se protestează pașnic.

Manifestanții anunță că vor continua și în zilele următoare protestele.

UPDATE Manifestanţii, al căror număr depăşeşte 20.000 de persoane, au ajuns în Piaţa Constituţiei, unde strigă "Jandarmeria apără hoţia", iar unii dintre protestatri s-au urcat pe gardul Parlamentului.

UPDATE Mii de protestatari scandează "Demisia!", în drumul lor spre sediul Primăriei Sectorului 4 din Capitală.

UPDATE Coloana de protestatari a ajuns în Piaţa Revoluţiei, unde peste 100 de jandarmi se află deja în faţa Ministerului Afacerilor Interne.

UPDATE Manifestanţii adunaţi marţi seară în Piaţa Victoriei pleacă spre Ministerul Afacerilor Interne.

Piaţa Victoriei a fost deblocată şi redată circulaţiei rutiere.

În urma manifestanţilor au rămas pe carosabil candele aprinse şi multe flori.

Un cordon de jandarmi se mai află încă în faţa Palatului Victoria.

UPDATE Peste 15.000 de oameni sunt acum în faţa Guvernului, mulţimea umplând Piaţa Victoriei şi întinzându-se şi pe bulevardul Lascăr Catargiu înspre Piaţa Romană, unde se circulă cu dificultate.

Prima DEMITERE după tragedia din Colectiv. Premierul Victor Ponta a luat decizia in aceasta seara

UPDATE Jandarmeria va lua măsurile necesare pentru a preveni apariţia unor incidente şi pentru a asigura protecţia participanţilor la protestul de marţi seară, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Potrivit acestuia, au fost mobilizate mai multe efective pentru a menţine ordinea publică pe parcursul manifestării.

"Mai mulţi negociatori ai Jandarmeriei discută cu unii dintre liderii acestei adunări şi vom încerca să aflăm intenţia lor şi finalitatea acestei manifestări. Nu este o adunare publică organizată, cu o coerenţă în activitate, sunt mai multe grupuri, este o adunare eterogenă şi vom încerca să adaptăm dispozitivele noastre de protecţie ca să asigurăm măsurile de ordine publică", a declarat Enache, la B1 TV.

Peste 10 mii de oameni s-au adunat în Piaţa Victoriei unde cer demisia lui Cristian Popescu Piedone, Victor Ponta şi Gabriel Oprea.

Manifestanţii care participau la mitingul împotriva primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, au ajuns marţi seară în Piaţa Victoriei.

În zona Guvernului sunt efective importante de jandarmi.

Nici premierul Victor Ponta şi niciunul dintre miniştri nu se află la această oră în sediul Guvernului.

Piaţa Victoriei este blocată de manifestanţi, protestatarii continuând să vină dinspre Universitate.

Manifestanţii cer demisia premierului Victor Ponta şi a vicepremierului Gabriel Oprea. Ei scandează ''Colectiv'', ''Vrem dreptate'', ''Demisia'', ''Asasinii''.

Jandarmeria a suplimentat efectivele prezente în Piaţa Victoriei.

La manifestaţie participă în principal tineri, protestul fiind organizat pe reţelele sociale.

Ştire în curs de actualizare.




×
Subiecte în articol: protest colectiv