x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest de susținere a Ucrainei, sâmbătă, în Capitală

Protest de susținere a Ucrainei, sâmbătă, în Capitală

18 Mar 2022   •   18:30
Protest de susținere a Ucrainei, sâmbătă, în Capitală
Sursa foto: ucraina

Peste zece organizații civile organizează sâmbătă un protest comun de susținere pentru Ucraina. Protestul va avea loc de la ora 16.00 în Piața Victoriei, iar la ora 18.00 participanții vor pleca în marș către Ambasada Rusiei.

„Greenpeace România își unește forțele cu 11 organizații civice pentru a participa la un protest comun de susținere pentru Ucraina. Cerem oprirea războiului și încetarea imediată a crimelor împotriva umanității și mediului care au transformat Ucraina într-o rană deschisă. Sunt invitați toți cei care își doresc o lume guvernată de pace, nu de interese meschine care se traduc în pierderi de vieți omenești. Pacea nu poate fi atinsă fără a ne desprinde de industriile fosile care pompează bani în conflicte”, potrivit unui comunicat de presă.

Protestul va avea loc sâmbătă în Piața Victoriei începând cu ora 16:00, iar în jurul orei 18:00 se va pleca în marș către Ambasada Federației Ruse, Şos. Pavel Kiseleff nr. 6.

„Ne aliniem majorității capitalelor europene care și-au arătat solidaritatea cu Ucraina în fața atacului împotriva țării și a ucrainenilor care este ilegitim și inacceptabil. De trei săptămâni, societatea civilă românească primește refugiați la granițe, în gări și în propriile case, trimite tiruri cu ajutoare sau portbagaje burdușite cu pături, după posibilități. Cu toate acestea, eforturile tuturor s-au concentrat pe ajutor punctual și răspuns rapid. Nu a fost timp, energie și nici masă critică pentru o manifestație masivă pentru pace, așa cum are datoria să demonstreze o capitală europeană precum Bucureștiul”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanții Greenpeace explică de ce se implică o organizație de mediu.

„Două dintre valorile fundamentale Greenpeace sunt pacea și democrația. Pacea nu poate fi atinsă fără a ne desprinde de industriile ai căror bani susțin apoi mai departe conflictele militare. Războiul din Ucraina ne arată foarte clar cât de periculoasă e dependența noastră de combustibili fosili: petrol, gaz și cărbune. De-a lungul timpului, Greenpeace a derulat campanii împotriva combustibililor fosili care provoacă schimbările climatice, ne otrăvesc mediul și care sunt direct asociate corupției și conflictelor militare”, adaugă reprezențanții Greenpeace.

„Războiul din Ucraina este ultimul lucru de care aveam nevoie în cursa noastră contracronometru cu schimbările climatice. Ultimul raport IPCC ne avertizează că orice întârziere a măsurilor privind adaptarea și reducerea efectelor schimbărilor climatice înseamnă că ratăm șansa de a securiza supraviețuirea pentru noi toți. Cu acest război ne îndepărtăm de Acordul de la Paris și din păcate, amplificăm dezastrul spre care ne îndreptăm. Acest lucru ne va costa pe noi toți, iar generațiile viitoare vor plăti cu vârf și îndesat dacă nu oprim acum această nebunie, dacă nu renunțăm acum la arderea combustibililor fosili”, declară, potrivit comunicatului, Vlad Cătună, coordonator Campanie Climă și Energie Greenpeace România.

×
Subiecte în articol: protest sustinere ucraina capitala