x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest în faţa Palatului Cotroceni. Oamenii cer măsuri pentru reducerea discrepanțelor între salarii

Protest în faţa Palatului Cotroceni. Oamenii cer măsuri pentru reducerea discrepanțelor între salarii

15 Iun 2021   •   10:55
Protest în faţa Palatului Cotroceni. Oamenii cer măsuri pentru reducerea discrepanțelor între salarii
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Reprezentanții Cartel Alfa protestează astăzi începând cu ora 11.30  în faţa Palatului Cotroceni. Ei vor ca Guvernul să adopte măsuri pentru reducerea discrepanțelor între salarii și să respecte hotărârea luată la nivel european privind reducerea inegalităților. În plus , sindicaliștii îi cer președintelui României să respecte angajamentele luate, astfel, la nivel european.

 

 

„Vom fi din nou la Cotroceni ca să-i amintim președintelui Klaus Iohannis de rolul de mediator pe care Constituția României i-l consacră. De asemenea, îi vom transmite că angajamentele nu doar se iau, ci se și țin! Președintele s-a angajat la Summitul de la Porto, alături de liderii Europeni, să pună în aplicare Pilonul European al Drepturilor Sociale! Proiectul de directivă pentru salarii minime adecvate face parte din Pilonul Social!”, spun cei de la Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA".

Sindicaliștii solicită Președintelui:

- aplicarea la nivel național a angajamentelor luate în context European pentru aplicarea Pilonului European al Drepturilor Sociale;
- exercitarea rolului constituțional de mediator între instituțiile statului și între instituțiile statului și cetățeni.

Constatând premisele existenței unui conflict social în societate, între lucrători pe de o parte și reprezentanții puterii, Guvern și Parlament, pe de altă parte, CNS Cartel ALFA a solicitat Președintelui României, încă din luna ianuare, să-și exercite rolul constitutional de mediator.

Lipsa de acțiune și implicare pentru rezolvarea acestui conflict social care, prin măsurile luate de Guvernul Cîțu se agravează pe zi ce trece, este cu atât mai sfidătoare cu cât la nivel European, Președintele României se angajează către politici și obiective centrate pe bunăstarea cetățenilor, creșterea veniturilor, reducerea dezechilibrelor și justiția socială.

La începutul lunii mai, la Summitul Social de la Porto , Președintele României, Klaus Iohannis, și-a luat angajamentul, alături de liderii europeni, de a relansa Europa Socială prin punerea în practică a principiilor Pilonului European al Drepturilor Sociale, având în centrul politicilor publice bunăstarea oamenilor și respectul pentru mediu, justiție socială și drepturile individuale și colective.

Astfel, Președintele României s-a angajat să promoveze politici care:

să reducă inegalitățile, să promoveze salarii corecte și să lupte împotriva sărăciei și discriminării;
să atingă noi obiective UE pentru creșterea ocupării forței de muncă și a formării profesionale și pentru reducerea sărăciei;
să recunoască Pilonul European al Drepturilor Sociale drept element fundamental al redresării post-pandemie;

În ciuda acestor angajamente, la nivel național, măsurile luate de guvernul actual și susținute de Președintele Iohannis sunt contrare și duc la adâncirea sărăciei și a inegalităților sociale.

 

×
Subiecte în articol: protest palatul cotroceni cartel alfa