Aproximativ 400 de persoane s-au stâns, sâmbătă după-amiază, în Piața Universității pentru a manifesta împotriva măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus.
Mulți dintre participanți sunt nemulțumiți de măsurile care s-au luat în școli.
Protestatarii au pancarte cu mesaje precum „Jos botnița, jos labele de pe copiii noștri”, „Nu vă credem”. Aceștia au intonate imnul national și scandează „Libertate”, „Respir, gândesc, liber trăiesc”, „Toate partidele, aceeași mizerie”, „Jos dictatura”, ”Hoții”, ”Copiii noștri nu-s copii voștri”.
„Cerem ca învățământul românesc să fie liber, cerem anularea stării de alertă, iar copiii noștri să nu poarte măști la cursuri”, a spus un protestatar.
Protestatarii susțin că purtarea măștii la școală este „o reeducare forțată a tinerelor generații, o reeducare de tip comunist sau nazist”.
Un protest similar are loc și la Cluj-Napoca.
În stare de alertă, sunt interzise adunările a mai mult de 100 de persoane. Mai mult, oamenii nu au putat măști și nici nu au păstrat distanța socială.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a declarat pentru MEDIAFAX că protestul din Piața Universității a fost organizat în mediul online, prin rețelele de socializare.
”Este depășită limita de participanți, de 100 de persoane, prevăzută de actele normative în vigoare. Colegii mei le-au făcut precizările necesare celor care participă și celor care au organizat manifestarea, privind purtarea păștii, păstrarea distanței și că, dacă nu respectă prevederile legale, riscă sancțiuni contravenționale”, a spus Enache.
Potrivit acestuia, ulterior urmează să fie aplicate și amenzi celor din piață.