x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Proteste împotriva popularilor europeni la Bucureşti (VIDEO)

Proteste împotriva popularilor europeni la Bucureşti (VIDEO)

16 Oct 2012   •   20:23
Proteste împotriva popularilor europeni la Bucureşti (VIDEO)

Mai multe zeci de persoane protestează în zona Centrului Vechi din Bucureşti, împotriva  liderilor popularilor europeni.

Un grup de protestatari s-a strâns în faţa restaurantului Carul cu bere, unde urmau să cineze liderii PPE prezenţi la Bucureşti la lucrările Congresului popularilor europeni.
Manifestanţii purtau pancarte pe care erau înscrise mesaje împotriva liderilor europeni, consideraţi vinovaţi pentru nevalidarea referendumului pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. "Merkel = Sclavie, Barroso = cenzura, Reding = Coruptie", scria pe una dintre pancarte.

Surse aflate la faţa locului au declarat pentru Jurnalul Naţional că la protest şi-au anunţat participarea şi membrii ai galeriilor echipelor de fotbal bucureştene, aflate momentan pe Arena Naţională, unde are loc meciul de fotbal România-Olanda.

Restaurantul Carul cu bere este locul în care vor lua masa politicienii populari pe toată durata congresului, şi tot aici va avea loc şi o petrecere tradiţională românească. Gusturile fine ale invitaţilor PDL vor mai fi împlinite de mesele luate la restaurantul Fratelli, sau la recepţiile oferite la Radisson sau Intercontinental.

×