x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protestele judecătorilor, suspendate

Protestele judecătorilor, suspendate

de Violeta Fotache    |    26 Sep 2009   •   00:00

De luni, magistraţii se reîntorc în sălile de judecată. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis ieri să suspende protestele până la data de 20 noiembrie, dată-limită de fundamentare a proiectului legii de buget pentru anul 2010, când într-o nouă Adunare Generală se va hotărî evoluţia acţiunilor de protest.



Activitatea de judecată va fi reluată începând de luni, 28 septembrie, urmând ca în paralel să continue negocierile pentru rezolvarea revendicărilor magistraţilor, potrivit comunicatului Curţii de Apel Bucureşti. Şi magistraţii Tribunalului Cluj au decis în mod identic ca şi cei ai Curţii de Apel Cluj. Judecătorii de la Curtea de Apel Timişoara au hotărât să suspende protestele deîndată, cu alte cuvinte, chiar de ieri. Aceştia au invocat două motive în susţinerea hotărârii lor:

"Misiunea justiţiei în statul de drept, în raport cu tulburările înregistrate în societatea românească în ultima perioadă de timp" de a restabili ordinea pentru menţinerea statului de drept şi stadiul negocierilor pentru rezolvarea revendicărilor magistraţilor. Încetarea protestelor a fost decisă şi la Judecătoriile Sibiu şi Arad, precum şi la Curtea de Apel Braşov. Aceste decizii vin după ce reprezentanţii magistraţilor şi cei ai politicienilor au semnat, joi, cu unele amendamente, principiile Pactului pentru Justiţie.

În schimb, judecătorii Tribunalului Timiş au hotărât să continue protestele până marţi, pentru a vedea ce anume se hotărăşte la întâlnirea de luni dintre preşedintele CSM cu şeful statului, premierul, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi ministrul Justiţiei.

×
Subiecte în articol: observator suspendare judecători protest