Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-un mesaj trimis cotidianului “Telegrama” din Prahova, un chirurg dintr-un spital judeţean dezvăluie tarele sistemului medical. De sub bisturiul cuvintelor sale iese la iveală toată putreziciunea din spitalele în care noi, oamenii de rând, aşteptăm să se întâmple miracole. Redăm integral mesajul medicului, pentru că, veţi vedea, în el se ascund, în egală măsură, şi revolta, dar şi dragostea chirurgului pentru meseria pe care o practică.
“Iubesc din toată inima mea acest spital umilit”
Dan Oprea este medic primar chirurgie generală la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti din decembrie 1991. “Vorba unui coleg de-al meu, am ajuns să-mi fie ruşine să spun unde lucrez. Şi totuşi iubesc din toată inima mea acest spital umilit, abandonat de toţi. Aici am cunoscut împlinirea mea profesională! Am abordat o largă arie de patologie chirurgicală! Nu aveţi de unde ştii, că nu a fost nimeni dispus să promoveze lucrurile remarcabile care s-au realizat aici.
De unde aţi putea ştii că s-au abordat aici tehnici laparoscopice cu care am putea să ne mândrim şi la nivel de clinică universitară, histerectomii laparoscopice, fără dispozitive de ascensionare a uterului valorând mii de euro, cu mijloace simple şi ieftine, acalazii de cardie, hernii hiatale, mari, cu plastii şi recalibrări de hiatus esofagian, suprarenalectomii laparoscopice, chirurgie ginecologică uzuală, ulcere etc? Cine să vă spună că se fac intervenţii de exereză la nivelul pancreasului, realizabile în puţine spitale, mai ales universitare, că se pot face şi s-au făcut zeci de operaţii eroice, la nivelul organelor genitale (cu cancer avansat) ale femeii, exenteraţii pelviene, operaţii accesibile în doar două-trei clinici din ţara asta?!
Cine să vă spună că se face chirurgie oncologică adevărată, de mare amploare şi acurateţe, cu limfadenectomii extinse şi corecte, cu care ne putem prezenta în faţa oricărui chirurg serios din lumea asta, cu mijloace aproape rudimentare, cu instrumentar vechi de zeci de ani? Cine să vă spună că se fac aici operaţii de tiroidă, esofag şi multe altele? Se fac intervenţii mini invazive endoscopice, când se mai poate obţine, sporadic, câte o pensă sau un dispozitiv absolut necesare. Şi am vorbit doar despre cea mai hulită specialitate a spitalului. Dincolo de cei ce conduc acest spital sunt mulţi oameni care fac aici apostolat! Nu citesc toţi ziarul, cum afirma un biet contabil, devenit peste noapte mare specialist în sănătate”.
Pense legate cu aţă chirurgicală
“De vreo 4-5 ani lucrurile par să se schimbe. Cei îndrituiţi să conducă acest spital nu mai reuşesc să facă faţă acestei provocări. Un judeţ precum al nostru (n.r - Prahova) nu reuşeşte să aibă un spital competitiv. Nu sunt bani pentru nimic...
O instalaţie de sterilizare cu etilenoxid zace de peste un an şi nu se poate repara, deşi compresorul buclucaş nu costă mai mult de 2.000 euro.
Noi folosim bisturie electrice de unică folosinţă, de zeci de ori, aţă cu ac sertizat se găseşte sporadic, de bază fiind tot aţa din timpurile doctorului Andreoiu, un mare chirurg prahovean de la care s-au inspirat multi alţi chirurgi de renume.
Pense Liga Sure? Un lux sporadic.
Disector ultrasonic - rachetă cosmică...
Halate, câmpuri moi, de pe vremea lui Pazvante.
Se vorbeşte de aparatură de înaltă performanţă, dar din punct de vedere tehnic aceste aparate suferă de boli cronice. Nu sunt garnituri de cauciuc, toate scapă bioxidul de carbon, astfel încât la o colecistectomie se consumă sute de litri în loc de 20-30 litri.
Instrumentarul este uzat în ultimul hal, pensele sunt cu greu folosite, de multe ori legate cu aţă chirurgicală.
La endoscopie nu sunt pense de biopsie, de extragere de calculi. De a putea efectua manopere cu scop intervenţional nu poate fi vorba!!!
Nici nu poate fi vorba de colangiografie intra-operatorie, ba nu există personal, ba nu se poate folosi un roentgen mobil, care se află în custodia unei secţii non chirurgicale.
Pentru a efectua o papilo sfincterotomie endoscopică, chirurgul trebuie să se roage, la propriu, de medicii unei alte secţii, pentru a putea folosi o sală de operaţii cu pereţi izolaţi împotriva dispersiei de radiaţii radioactive.
Dacă vrei să tratezi un bolnav, nu reuşeşti să foloseşti aceeaşi schemă de tratament măcar 6-7 zile. Îţi vine să urli când zilnic ţi se schimbă antibioticele din farmacia spitalului.
Dacă dai un anticoagulant, zilnic schimbi cu altul, deşi eşti conştient că este malpraxis.
Compromisuri peste compromisuri, gândaci în saloane, paturi second, cazarmament rupt, perne cu gâlme, dar anvelopări pe exterior... lucrări care, poate, aduc ceva celor care le propun.”
“Medicul nu e de cealaltă parte a baricadei”
“Nu ştiu, nu se leagă nimic. Toată lumea este liniştită! Există un vinovat de serviciu... MEDICUL!!! Ãsta trebuie să-şi asume răspunderea. A jurat, nu?
Să va fie clar tuturor, medicul nu este de cealaltă parte a baricadei, în raport cu pacientul.
Sunt şefi de secţie de 20 de ani. De ei depinde dacă un pacient face sau nu o investigaţie de înaltă performanţă. Ãştia sunt veşnici şi nemuritori!
Pentru ce să faci un doctorat, o altă specialitate, dacă ăştia te sufocă şi umilesc sistematic. Trebuie să-i aştepţi şi la WC, să obţii o semnătură! Dacă ai ghinion să nu te iubească, ăla eşti, împreună cu bolnavul tău cu tot. Plătesc amândoi.
Şefii de clinici mari obţin finanţări prin relaţii, prin influenţă etc. Ce te faci cu un spital al unui judeţ amărât, ca al nostru, care nu prezintă niciun interes pentru cei care îl au în custodie?
Că doar tăticul unui întreg judeţ se adresează automat unei somităţi, că nu stă să se trateze în spitalul pe care-l păstoreşte.”
