x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tinere seduse și forțate să se prostitueze, în străinătate. Clienții, din cluburi exclusiviste

Tinere seduse și forțate să se prostitueze, în străinătate. Clienții, din cluburi exclusiviste

de Redacția Jurnalul    |    12 Dec 2023   •   21:45
Tinere seduse și forțate să se prostitueze, în străinătate. Clienții, din cluburi exclusiviste

Zece tinere vulnerabile au fost seduse, cu promisiunea unor căsătorii, și forțate să se prostitueze, în România și în străinătate, de către o grupare. Clienții fetelor erau racolați din cluburi exclusiviste.

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut, marți, nouă percheziții domiciliare în București, Ploiești și în județul Ilfov și au dus șapte suspecți la audieri. Aceștia sunt cercetați pentru proxenetism, trafic de persoane, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, în baza unui Ordin European de Anchetă transmis de către procurorii DIICOT – Structura Centrală, polițiștii spanioli din cadrul Grupului VII a Unității de Combatere a Rețelelor de Migrațiune Ilegală și Fals în Documente au făcut o percheziție domiciliară în Malaga.

Potrivit anchetatorilor, din 2016 până în prezent suspecții au recrutat din România, prin metoda ”loverboy” (promisiuni de căsătorie și întemeierea unor familii) 10 tinere și, profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate (relații anterioare eșuate, mediu familial dezorganizat, lipsa educației etc.), le-au adăpostit în locații din România, de pe teritoriul altor state din Europa (Elveția, Germania, Olanda, Marea Britanie, Franța, Spania, Cehia), dar și din țări arabe precum Bahrain și EAU, determinându-le sau obligându-le să întrețină relații sexuale contra cost.

Din cercetări a reieșit că suspecții obișnuiau să frecventeze diverse cluburi exclusiviste din București și Constanța, de unde racolau persoane cu posibilități financiare deosebite în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost cu tinerele exploatate, în diverse locații închiriate în regim hotelier.

Serviciile sexuale oferite erau promovate și pe site-urile de profil din România.

Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost trimise în țară prin intermediul unor sisteme financiare de transfer monetar sau aduse de membrii grupului infracțional personal ori prin interpuși, ulterior fiind investite în achiziționarea de imobile și autoturisme de lux.

La percheziții au fost confiscate un autoturism de lux în valoare de aproximativ 100.000 de euro, sumele de 18.590 lei și 7.700 de euro, două ceasuri de lux, evaluate la aproximativ 15.000 euro, 11 telefoane mobile, o tabletă, carduri bancare, trei pliculețe de droguri de mare risc și diverse înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

Într-unul dintre imobilele percheziționate a fost identificată o femeie cu cetățenie etiopiană având expirat dreptul de ședere pe teritoriul României, care a fost preluată de reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: proxenetism spalare bani perchezitii