x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava - suspendat pentru că a aruncat cu STICLE DE BERE. Vezi pe cine a vrut să lovească

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava - suspendat pentru că a aruncat cu STICLE DE BERE. Vezi pe cine a vrut să lovească

de Paul Ciurari    |    02 Sep 2012   •   12:24
Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava - suspendat pentru că a aruncat cu STICLE DE BERE. Vezi pe cine a vrut să lovească

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Suceava, inspectorul principal Gabriel Pantiru, a fost suspendat din functie de catre superiorii sai, dupa ce a fost implicat intr-un scandal intr-un bar din centrul municipiului resedinta de judet. Pantiru l-ar fi agresat pe un avocat de 29 de ani, dupa care ar fi aruncat cu sticle de bere, in urma unui conflict spontan.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, sambata dimineata, la ora 3:39, un barbat de 29 de ani anunta prin 112 ca un lucrator de politie arunca cu sticle asupra sa. Incidentul se petrecea in centrul Sucevei, in fata pub-ului "Oscar Wilde". La fata locului a fost trimisa o patrula de interventie a politiei, precum si o echipa de ofiteri din cadrul Biroului Control Intern, care l-au gasit pe avocatul care a sunat la 112, acesta spunandu-le ca in timp ce se afla in local a fost agresat verbal de catre politist. Cand a parasit pub-ul si a traversat strada, agresorul l-ar fi urmarit si a aruncat cu mai multe sticle de bere dupa el.

Conducerea IPJ Suceava a transmis ca ofiterul de politie se afla in concediu de odihna, iar in prezent este cercetat disciplinar de ofiterii Biroului Control Intern pentru "comportament neadecvat in societate si atingerii aduse meseriei si profesiei de politist".

"Avand in vedere faptul ca managementul institutiei noastre nu tolereaza astfel de abateri privind comportamentul politistilor in exercitarea indatoririlor de serviciu dar si in afara acestuia, seful IPJ Suceava a dispus suspendarea din functie a ofiterului pana la definitivarea cercetarilor privind evenimentul in care a fost implicat. Inca de la inceputul activitatii, seful inspectoratului a transmis tuturor lucratorilor ca nu tolereaza comportamente si atitudini care sa aduca atingere imaginii si prestigiului institutiei politiei", se precizeaza in comunicatul remis mass-media.

Contactat telefonic, avocatul ne-a declarat ca nu va depune plangere impotriva politistului. A subliniat ca a sunat la 112 dat fiind starea avansata de ebrietate in care se afla omul legii.

×