x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radu Mazăre, deferit justiţiei în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri

Radu Mazăre, deferit justiţiei în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri

28 Oct 2008   •   00:00
Radu Mazăre, deferit justiţiei în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri

Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri. Prejudiciul este de peste 100 milioane euro.



"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro", se arată într-un comunicat al DNA.
În acest dosar au fost deferiţi justiţiei membrii ai comisie de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa: Radu Mazăre - primarul municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu - directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica - directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Dan Miron - fost consilier municipal, Cristian Tălpău şi Nora Alina Chircă - consilieri juridici, precum şi Bogdan Ghiţulescu - fost consilier juridic. Aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. În acelaşi dosar vor fi judecaţi Andrei Sozanski ,Graţiela Rusu ,Gabriela Radu, Claudia Cealera, funcţionari din Primăria Constanţa, precum şi Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu, funcţionare în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. De asemenea, au mai fost timişi în judecată mandatarii Georgică Gurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Răsvan Mircea Tudorache şi Nicula Nejloveanu, pentru complicitate sau instigare la infracţiuni, precum şi notarii publici Aurel-Jean Andrei,Cristina Budei şi Ruxandra-Luminiţa Darie, pentru infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.

REVENDICĂRI. "În perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul", se arată în comunicatul DNA. Procurorii mai arată că, în mod legal, a fost revendicat un teren cu suprafaţa de 309.549 metri pătraţi, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată - aproape un milion de metri pătraţi. "Au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice", se mai arată în comunicatul DNA. Totodată, persoanele îndreptăţite la restituire au fost determinate, după trecerea unor perioade de timp îndelungate, de doi până la trei ani, ori să îşi vândă drepturile succesorale ori să vândă terenurile în cauză, pentru sume de bani ce reprezintă mai puţin de unu la sută din valoarea terenurilor la care au fost obligate să renunţe. "În final, aceste terenuri aveau să ajungă în proprietatea persoanelor cărora le-au fost predestinate, cu mult înainte de soluţionarea cererilor de restituire. Pentru atingerea scopului infracţional urmărit, majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent valoric, au fost subevaluate, unele la preţuri de 10 ori mai mici decât preţurile reale", potrivit procurorilor DNA.

SECHESTRU.
Concret, între aceste terenuri figurează un prim lot în suprafaţă de 27.000 de metri pătraţi pe care s-a construit parcul de distracţii acvatice Aqua Magic de către firma Aqualand (la care unul dintre acţionarii principali esteBasarab Popa, vărul primarului Radu Mazăre). Un alt teren de 8.307,78 de metri pătraţi, situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primarul, mama şi fratele acestuia). De asemenea, un teren de 52.471 de metri pătraţi, situat în Parcul Tăbăcăriei, nu a fost restituit în natura celor îndreptăţiţi, ci firmei cesionare Holland Development Group SA (la care acţionar şi administrator este Bogdan Gabriel Sandu, iar acţionar principal prin firma Millenium Global Development este Valentin Gheorghe Ionescu ), "care a plătit pentru drepturile succesorale un preţ de 100 de ori mai mic decât cel real", arată procurorii. "Îndeplinirea defectuoasă, de către membrii Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, a soluţionării cererilor de restituire a constat în următoarele: încălcarea, în mod repetat, a dispoziţiilor Legii 10/2001 şi a acelora care reglementează proprietatea publică a statului; confirmarea în acte a unor fapte nereale; atestarea ca aparţinând municipiului Constanţa a unor bunuri aflate în domeniul public al statului, plaje şi faleze", au mai concluzionat anchetatorii în urma cercetărilor. Concret, cele 37 de persoane sunt acuzate că au încălcat Legea 10/2001 privind persoanele îndreptăţite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, întinderea suprafeţei revendicate. "Avantajele patrimoniale dobândite ilegal se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează: Mazăre Radu Ştefan (prin firmele Nisipuri SA), mama şi fratele acestuia (prin firma APV Media Turism), Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma Habitat şi Ambient SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele Pomacost SA şi Aqualand SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma Holland Develompment Group SA), Ceacîreanu Mihai Sergiu (ca persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA), Şerban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen", se mai arată în comunicatul DNA. Procurorii au pus sechestru pe toate terenurile menţionate, care au fost identificate în proprietatea unora dintre cei cercetaţi şi a firmelor controlate de aceştia.
Dosarul a fost înaintat instanţei Curţii de Apel Bucureşti.
Mediafax

×
Subiecte în articol: romania