x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Raed Arafat: Este posibil să se dubleze numărul deceselor

Raed Arafat: Este posibil să se dubleze numărul deceselor

01 Noi 2015   •   16:35
Raed Arafat: Este posibil să se dubleze numărul deceselor

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat duminică, la Guvern, că este posibil să mai fie înregistrate încă aproximativ 20 de decese în "următoarea perioadă" în rândul celor răniţilor în urma incendiului izbucnit vineri seară în Club Colectiv.

"Riscăm să mai avem încă decese, şi chiar un număr semnificativ din cei internaţi, având în vedere că un număr este încă critic. Sunt 90 în stare gravă şi critică. Sunt unii foarte grav şi unii grav. Asta nu înseamnă că ne aşteptăm să avem, Doamne fereşte, 90 de decese. Din aceste cazuri, statistic vorbind, un procent poate să fie cu riscul de a sucomba în timpul tratamentului", a afirmat secretarul de stat.

Întrebat dacă procentul celor care ar putea să moară se apropie de 50% , Raed Arafat a răspuns că e posibilă o dublare a numărului actual al deceselor. "Cel puţin din ce s-a vorbit în cadrul discuţiei este posibil încă să se dubleze numărul actual al deceselor, adică să mai avem încă vreo 20 de decese în următoarea perioadă, este posibil, dar aceasta este o cifră care este foarte orientativă, asta nu înseamnă că aşa va fi", a mai spus el.

Sursa: AGERPRES 

×