Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat sâmbătă, la Cluj, că Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) şi sistemul de primiri urgenţe ar avea nevoie, pentru a funcţiona la parametrii optimi, de sute de medici.
Arafat a făcut sâmbătă, la finalul ceremoniei de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea SMURD Cluj, un apel la tinerii medicii să se îndrepte şi către aceste două servicii, respectiv către medicina de urgenţă.
''Există deficit şi nu este nimic de ascuns, mai ales pe partea de medici, lucru pe care încercăm să-l completăm prin rezidenţii care termină şi îi încurajez pe medici să intre în rezidenţiatul de urgenţă, să îl finalizeze şi să se înroleze în UPU ca să poată lucra şi acolo şi la SMURD. Este un aspect de durată. Ar fi nevoie de sute de medici ca să funcţioneze pe plan naţional unităţile de primiri urgenţe şi SMURD-ul corect. Este normal acest lucru, dacă ne gândim că este o specializare recentă, dar, dacă ne gândim unde suntem acum, am evoluat foarte bine'', a spus Raed Arafat.
Acesta a precizat că, pentru a se ajunge la nivelul necesar de medici care să acopere întreaga activitate de medicină de urgenţă a SMURD, ar fi nevoie, în total, de un corp de 1.200 - 1.300 de specialişti.