x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arafat, despre misiunile pompierilor din vară: Patru săptămâni în Franța, șase în Grecia

Arafat, despre misiunile pompierilor din vară: Patru săptămâni în Franța, șase în Grecia

de Redacția Jurnalul    |    23 Apr 2024   •   19:15
Arafat, despre misiunile pompierilor din vară: Patru săptămâni în Franța, șase în Grecia

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat că pompierii români vor fi prepoziționați și în această vară în Franța și Grecia. El a anunțat că este luată în calcul și trimiterea elicopterelor Black Hawk dacă va fi nevoie.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat, marți, semnarea cu autoritățile coreene, la Seul, a acordului pe managementul situațiilor de urgență.

El a anunțat că România va trimite și în acest an pompieri în Franța și Grecia.

„Ca și anul trecut, România va prepoziționa în Grecia începând cu 1 august și până în 15 septembrie și în Franța începând cu 1 iulie până la sfârșitul lunii iulie. Deci, patru săptămâni în Franța, șase săptămâni în Grecia. Dacă vin solicitări în afara acestui cadru, vor fi analizate și vom vedea cum putea să sprijinim”, a declarat Raed Arafat.

El a spus că, la fel ca anul trecut, un contingent va fi format din 40 de militari, dar că va putea fi suplimentat la nevoie.

Întrebat dacă este luată în calcul și trimiterea de elicoptere Black Hawk, șeful DSU a spus: „Este luat în calcul să fie trimis și pe cale aeriană sprijin, inclusiv cu elicopterele, în afară de sprijinul care poate să-l asigurăm cu avioanele de la Ministerul Apărării”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: raed arafat pompieri