x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila, despre combaterea consumului de droguri în școli: Nu vom sprijini testarea de masă

Rafila, despre combaterea consumului de droguri în școli: Nu vom sprijini testarea de masă

de Redacția Jurnalul    |    05 Sep 2023   •   15:30
Rafila, despre combaterea consumului de droguri în școli: Nu vom sprijini testarea de masă
Sursa foto: Lucian Alecu

„Nu vom sprijini testarea de masă”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, după semnarea Planului Naţional de Acţiune pentru Siguranţa Şcolară, la Ministerul Afacerilor Interne.

„În ceea ce privește testarea copiilor în școli, cred că sunt câteva mesaje esențiale care trebuie trimise. Nu vom sprijini testarea de masă. Vom sprijini testarea în scopul depistării cazurilor de utilizare de substanțe psihoactive”, a declarat Alexandru Rafila, după semnarea Planului Naţional de Acţiune pentru Siguranţa Şcolară, la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

El precizează că autoritățile vor lucra numai împreună cu părinții.

„Acest lucru se va face fără să existe discriminare sau stigmatizare pentru copii”, adaugă Rafila.

Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară, semnat marți la sediul MAI, are ca elemente prioritare creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor și prevenirea cazurilor de bullying.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: rafila droguri scoli