x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila: Ridicăm un spital nou, dedicat pacienților cu arsuri grave, la Târgu Mureș

Rafila: Ridicăm un spital nou, dedicat pacienților cu arsuri grave, la Târgu Mureș

de Redacția Jurnalul    |    11 Mar 2024   •   14:15
Rafila: Ridicăm un spital nou, dedicat pacienților cu arsuri grave, la Târgu Mureș
Sursa foto: Lucian Alecu

Ridicăm un spital nou, dedicat pacienților cu arsuri grave, la Târgu Mureș, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Valoarea investiției este de 322 de milioane de lei, printr-un program comun cu Banca Mondială.

„Ridicăm un spital nou, dedicat pacienților cu arsuri grave, la Târgu Mureș. Valoarea investiției, 322 de milioane de lei, printr-un program la care lucrăm împreună cu Banca Mondială”, scrie pe Facebook Alexandru Rafila.

El precizează că spitalul va avea șapte etaje, 25 de săli de operație, 57 de paturi ATI, cinci paturi pentru pacienți critici și zece paturi pentru terapie intermediară și pentru microchirurgie.

„Nu este singurul spital nou pe care îl construim la Târgu Mureș. Prin PNRR asigurăm o investiție de peste 500 de milioane de lei pentru construcția Centrului Chirurgical Cardiovascular la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș. Ne ținem de cuvânt! Construim spitale noi în România”, încheie Rafila.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: rafila Târgu Mureş spital