Ministrul Culturii a spus că încearcă să obțină finanțare externă pentru aceste proiecte.
„Nu doar că se impune, dar și pregătim lucrul acesta. Pe acest cadru de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, suntem în momentul de față în negociere pentru un nou împrumut, iar acest împrumut vizează refacerea totală a Operei Naționale Române, inclusiv refacerea Sălii Palatului, pentru a deveni o sală de spectacol, așa cum are nevoie Bucureștiul, pentru a găzdui evenimente culturale de anvergură sau construcția unei săli de spectacol în București, de la zero”, a declarat, la RFI, Raluca Turcan.
Întrebată dacă e ori una ori alta, ea a răspuns: „Este cu sau, nu ne permitem să facem și-și. În funcție de cum vor merge negocierile pe Sala Palatului, ne vom orienta. Până una-alta, pe noi ne interesează să obținem sursa de finanțare”.
(sursa: Mediafax)