Românii nu par să fi fost interesaţi de campania electorală, care a ajuns pe ultima sută de metri. La alegerile de duminică – 9 decembrie – se estimează o prezenţă la vot mai mare decât la parlamentarele din 2008, dar mai scăzută decât la localele din iunie 2012. Pentru două treimi dintre români campania şi ieşirile publice ale preşedintelui Traian Băsescu n-au contat în luarea deciziei de vot.
Conform sondajului realizat de Public-Affairs în perioada 3-5 decembrie, USL va obţine majoritatea parlamentară cu 57%.
Românii – neinteresaţi de campania electorală
Românii nu par să fi fost prea interesaţi de campania electorală care tocmai se încheie. Ca urmare, 21,6% spun că nu i-a interesat deloc campanie, iar alţii 45% că i-a interesat foarte puţin. Doar 3,8% s-au declarat foarte interesaţi de desfăşurarea acesteia, iar alţii 29,6% spun că sunt destul de interesaţi.
Prin urmare, se estimează o prezenţă la vot de 49.0% - mai scăzută decât la alegerile locale din 2012, dar mai ridicată decât la alegerile parlamentare din 2008. 40,4% dintre români vor participa cu siguranţă la vot, iar 8,6% nu sunt siguri dacă se vor prezenta sau nu la urne, în timp ce 33,0% declară că nu se duc sigur la vot. Un procent de 18% nu sunt în ţară sau nu pot participa la vot din cauza unor erori în listele electorale.
Două treimi dintre români – 59% - declară că această campanie electorală nu a fost utilă în luarea deciziei lor de vot, în timp ce doar pentru 41% campania a contat în stabilirea opţiunilor politice pentru votul din 9 decembrie.
Nici ieşirile publice ale preşedintelui Traian Băsescu nu par să-i fi influenţat pe români, pentru că 47,2% declară că n-au fost importante pentru ei, iar alţi 36,2% spun că au fost puţin importante. Doar pentru 3,9% dintre români au contat foarte mult, iar pentru alţi 12,7% au fost destul de importante.
Aproape jumătate dintre români nu ştiu cine va câştiga alegerile
La întrebarea „Cine credeţi că va câştiga alegerile şi va forma Guvernul?”- aproape jumătate dintre români dau un răspuns incert. Astfel 41,4% spun că nu ştiu, nu îşi dau seama, iar 48,7% cred că USL va câştiga şi va forma guvernul. Doar 6,4% cred că ARD ar putea câştiga, iar alţi 3,5% cred că un alt partid ar putea câştiga şi – prin urmare – forma guvenrul după 9 decembrie.
USL va avea majoritatea parlamentară
Mai mult de jumătate dintre românii care merg la vot – respectiv 57,5% spun că vor vota USL. Pentru ARD ar opta 18,% dintre români, în timp ce pentru PPDD/ 12,9%. UDMR ar avea 5% iar Partidul Civic Maghiar - 1,2%. Un procent de 4,8% dintre respondenţi spun că ar vota cu minorităţile sau cu alte formaţiuni politice.
Românii – sceptici în ce priveşte numirea lui Ponta ca premier de către Băsescu
Chiar dacă jumătate dintre români – 48,9% - spun că Guvernul Ponta este ceva mai bun decât Guvernul Ungureanu – doar 32,8% cred că Victor Ponta va fi prim-ministru şi după alegeri, în timp ce 52,8% nu cred acest lucru. Două treimi dintre respondenţi – 67,8% - nu cred că preşedintele Traian Băsescu va încredinţa formarea guvernului lui Victor Ponta. Doar 16,7% cred că preşedintele îl va numi premier tot pe Victor Ponta după 9 decembrie. 51,9% dintre români nu cred în intenţia lui Dan Diaconescu de a schimba România. Doar 13,3% cred că ARD are şanse de a învinge USL.
Două treimi dintre români se uită la televiziunile de ştiri
La întrebarea „În cursul zilei de ieri, dumneavostră de unde v-aţi informat?” – două treimi dintre respondenţi spun că s-au uitat la televiziunile de ştiri, 27,1% au ascultat ştirile la un post de radio, iar 26% s-au uitat la o televiziune locală. Doar 20% dintre români s-au informat de pe Internet. Un procent de doar 16,5% au citit presa locală iar alţii 7,9% s-au informat dintr-un ziar central. 7,9% din cei intervievaţi au folosit telefonul mobil ca principală sursă de informare.
Jumătate din români sunt mulţumiţi de Guvernul Ponta
Activitatea Guvernului Ponta este apreciată de 42% dintre respondenţi, care spun că sunt destul de mulţumiţi de acestea. Lor li se adaugă un procent de 12% dintre cei intervievaţi care susţin că sunt foarte mulţumiţi. Procentul celor nemulţumiţi este de 14%, iar a celor destul de nemulţumiţi de 32%. Cu toate acestea, 34% nu-şi dau seama dacă România merge într-o direcţie bună sau nu, Alţii 24% sunt destul de convinşi că ţara noastră merge într-o direcţie greşită, iar 11% sunt foarte convinşi de acest fapt. Procentul celor care sunt destul de convinşi că România merge într-o direcţie bună este de 30%, în timp ce doar 1% sunt foarte convinşi de acest lucru.
Preşedintele Traian Băsescu – pe primul loc la favorabilitatea negativă
Premierul României, Victor Ponta, conduce în topul favorabilităţii personalităţilor politice – cu 55,8%, urmat de primarul general al Capitalei – Sorin Oprescu – 39,7% şi preşedintele Senatului Crin Antonescu – cu 37,3%, Călin Popescu Tăriceanu – cu 29,6% şi Mihai Răzvan Ungureanu – 26,1%. La polul opus se alfă preşedintele Traian Băsescu – cu 69,4% favorabilitate negativă, urmat de preşedintele PPDD, Dan Diaconescu – cu 57% şi de Elena Udrea – cu 56%. Doar 12,3% dintre români au o opinie favorabilă despre preşedintele în funcţie, alţi 12% despre Elena Udrea şi 11,4% despre Dan Diaconescu.