x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rata sărăciei s-a triplat în rândul copiilor din România

Rata sărăciei s-a triplat în rândul copiilor din România

de Andreea Căprescu    |    10 Sep 2010   •   00:00
Rata sărăciei s-a triplat în rândul copiilor din România

Ultimii 20 de ani nu a adus nimic bun pentru copiii României. Peste 60% dintre ei trăiesc sub pragul sărăciei, iar mortalitatea infantilă continuă să fie cea mai mare din toate statele Uniunii Europene.



Potrivit unui raport prezentat de organizaţia World Vision, rata sărăciei copiilor români s-a triplat în ultimii 20 de ani, iar perioada de creştere economică nu s-a regăsit şi în condiţiile de viaţă ale minorilor. Reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale au menţionat că peste 60% din copii se află sub pragul de sărăcie relativă. Spre exemplu, potrivit unui studiu realizat, în 2009, de World Vision, 20,6 % dintre familiile din judeţul Vâlcea care beneficiau de serviciile oferite de organizaţie răriseră numărul de mese din cauza problemelor financiare, 48% şi-au vândut din bunuri pentru a face rost de bani, iar 44% şi-au vândut animalele sau produse recoltate pentru consumul propriu. Directorul organizaţiei, Anita Delhaas, a apreciat faptul că România a redus considerabil numărul copiilor instituţionalizaţi, dar a atras atenţia că există probleme în ce priveşte şcolarizarea celor din mediul rural şi accesul lor la servicii medicale specializate.

"Doar unul din patru copii din mediul rural finalizează studiile liceale, mortalitatea infantilă continuă să fie cea mai mare dintre toate statele din UE, iar copiii cu dizabilităţi au nevoie de mai multe servicii medicale şi sociale decât cele oferite în prezent", a declarat Anita Delhaas, citată de Mediafax. În România anului 2010, numărul copiilor care trăiesc sub pragul subzistenţei se menţine la cifre absolut alarmante: aproximativ 350.000 de copii sunt forţaţi să se confrunte zilnic cu probleme şi nevoi pe care oamenii de la oraş cu greu şi le pot imagina, rezultă din studiu. Potrivit reprezentanţilor World Vision România, situaţia este cu atât mai gravă cu cât traiul în sărăcie severă este foarte răspândit în zona rurală, care reprezintă aproximativ 89 la sută din teritoriul României, fiind locuită de aproape jumătate din populaţia ţării, conform ultimului recensământ INS.

×
Subiecte în articol: observator