x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rata şomajului la nivel naţional a scăzut la 2,91%, în noiembrie 2023

Rata şomajului la nivel naţional a scăzut la 2,91%, în noiembrie 2023

de Redacția Jurnalul    |    10 Ian 2024   •   19:45
Rata şomajului la nivel naţional a scăzut la 2,91%, în noiembrie 2023

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional era, la finele lunii noiembrie 2023, de 2,91%, mai mică cu 0,13 puncte procentuale decât cea din aceeaşi lună a anului 2022, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, printr-un comunicat.

Numărul total de şomeri la finele lunii noiembrie 2023 a fost de 234.481 de persoane, dintre care 47.282 au fost şomeri indemnizaţi şi 187.199 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 4.220 de persoane, iar numărul celor neindemnizaţi cu 2.833 de persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, 68.334 şomeri proveneau din mediul urban şi 166.147 şomeri din mediul rural.

Numărul şomerilor femei la 30 noiembrie 2023 era de 113.162 persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 121.319 de persoane.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (55.515), urmaţi de cei cu vârsta peste 55 ani (49.358), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (14.832).

În cee ce priveşte structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (29,06%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,62% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,63 %.

×
Subiecte în articol: somaj nivel naţional