x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator RATB DE SĂRBĂTORI

RATB DE SĂRBĂTORI

19 Dec 2008   •   00:00

Mijloacele de transport de suprafaţă de pe 28 de trasee vor circula fără oprire în noaptea de Revelion, la intervale de jumătate de oră, anunţă RATB, precizând însă că în zilele de 25 şi 26 decembrie şi între 1 şi 4 ianuarie frecvenţa lor va fi mai mică, precum în zilele de duminică.



Potrivit RATB, în noaptea de Revelion vor circula tramvaiele de pe 12 linii, troleibuzele de pe trei trasee şi autobuzele de pe 13 rute.

Liniile de tramvai pe care bucureştenii le vor putea folosi în noaptea de Revelion sunt 5, 7, 16, 20, 21, 27, 32, 34, 41, 44, 45 şi 55.

Tramvaiele liniilor 5, 16 şi 21 vor circula chiar pe un traseu prelungit faţă de cel normal, de la intersecţia Calea Moşilor cu Strada Cavafii Vechi până la Piaţa Sfânta Vineri, iar celelalte linii vor funcţiona pe traseele de bază.

Troleibuzele vor circula pe liniile 77 (Piaţa Reşiţa ­ Piaţa Sudului), 85 (Cartierul Baicului ­ Gara de Nord) şi 93 (Valea Ialomiţei ­ Gara de Nord).

Totodată, în noaptea de Revelion vor fi puse în circulaţie autobuzele de pe 13 trasee, majoritatea urmând să aibă rute modificate.
Autobuzele liniilor 117, 131, 313 şi 331 vor circula pe traseul normal.

Autobuzele liniei 104 vor circula pe un traseu scurtat, între Stadionul Naţional "Lia Manoliu" şi Piaţa Unirii, iar cele ale liniei 123 doar între CET Sud Vitan şi Piaţa Unirii.

Autobuzele liniei 137 vor merge pe un traseu modificat de la intersecţia străzilor Ştirbei Vodă cu Luterană, prin Strada Luterană, Bulevardul Dacia, Piaţa Romană, Bulevardul Magheru, Piaţa Universităţii, urmând apoi traseul de bază.

Autobuzele liniilor 168, 368 şi 178 vor circula pe un traseu modificat de la intersecţia străzilor Ştirbei Vodă cu Strada Luterană, prin Strada Luterană, Bulevardul Dacia, Piaţa Lahovari şi până la Piaţa Romană.

Şi autobuzele de pe linia 311 vor circula pe un traseu prelungit, de la Piaţa C.A. Rosetti prin Piaţa Universităţii şi până la Piaţa Unirii.

Autobuzele liniei 323 vor circula pe un traseu modificat, de la intersecţia Calea Şerban Vodă pe Bulevardul Dimitrie Cantemir până la Piaţa Unirii.

Şi linia 385 va funcţiona pe un traseu modificat, de la intersecţia Calea 13 Septembrie cu Şoseaua Pandurilor urmând să meargă prin Şoseaua Pandurilor, Strada Dr Rainer, Bulevardul Eroilor, Splaiul Independenţei, Pod Izvor, apoi pe traseul normal.

De asemenea, între 31 decembrie, ora 20:00, şi 1 ianuarie, ora 10:00, o dată cu închiderea traficului în zona Pieţei Constituţiei, precum şi în zona Palatului Parlamentului, liniile de autobuze 137, 168, 178, 368 şi 385 vor funcţiona pe traseele stabilite pentru noaptea de Revelion, iar liniile 136, 122, 268, 126, 226 şi 300 vor funcţiona pe trasee modificate.

Astfel, autobuzele liniei 136 vor urma un traseu modificat, de la intersecţia dintre Şoseaua Pandurilor şi Strada Dr Rainer, prin Strada Dr Rainer, Bulevardul Eroilor, Splaiul Independenţei cu întoarcere la Pod Izvor.

Autobuzele liniilor 122 şi 268 vor funcţiona pe un traseu modificat de la intersecţia străzilor Ştirbei Vodă cu Luterană, prin Strada Luterană, Bulevardul Dacia, Piaţa Romană, Bulevardul Magheru, Piaţa Universităţii, urmând apoi traseul normal.

Liniile 126 şi 226 vor funcţiona pe un traseu modificat, de la intersecţia străzilor Ştirbei Vodă cu Luterană, prin Strada Luterană, Bulevardul Dacia, Piaţa Lahovari până la Piaţa Romană, iar autobuzele liniei 300 vor merge pe un traseu scurtat, doar între Clăbucet şi Piaţa Romană.

×