x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Război între stăpânii licitaţiilor pe bani publici. CNSC suspendă licitaţia “de bune practici” a ANRMAP

Război între stăpânii licitaţiilor pe bani publici. CNSC suspendă licitaţia “de bune practici” a ANRMAP

de Eliza Popa    |    27 Noi 2012   •   16:08
Război între stăpânii licitaţiilor pe bani publici. CNSC suspendă licitaţia “de bune practici” a ANRMAP
Sursa foto: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto

Şedinţa de azi a Guvernului a avut pe ordinea de zi un proiect de ordonanţă pentru modificarea Legii achiziţiilor publice. Dincolo de dezbaterea privind pragul valoric de la care serviciile şi lucrările publice pot fi contractate prin achiziţie directă (15.000 euro, până acum, 30.000 euro în propunerea ANRMAP), proiectul legislativ mai ascundea un substrat: bătălia pentru controlul deciziei la vârful Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC). Iniţiator al proiectul de ordonanţă, ANRMAP a prevăzut, aşa cum Jurnalul Naţional a prezentat în exclusivitate, că mandatul preşedintelui CNSC va rămâne de 3 ani, acesta “trebuie să fie licenţiat în drept” şi “poate exercita două mandate, fără ca acestea să fie consecutive”. Adică i-a adresat, oficial, o invitaţie politicoasă actualului conducător al instituţiei, aflat deja la al doilea mandat consecutiv, să-şi facă bagajele şi să lase liber locul, că încurcă.

Contraatacul a venit azi. CNSC a suspendat o licitaţie iniţiată tocmai de ANRMAP (teoretic garant al respectării normelor de transparenţă impuse de UE, practic acoperiş pentru trucarea licitaţiilor în mandatul Cristinei Trăilă). Este vorba despre procedura pentru angajarea unui consultant care să ajute instituţia la elaborarea chiar a unui ghid de bune practici în licitaţiile publice. Decizia a fost luată de CNSC după ce o firmă a contestat documentaţia făcută de ANRMAP. Ghidul de bune practici ar urma să fie elaborat pentru achiziţiile publice aferente proiectelor finanţate din fonduri comunitare.

×