x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Realizare - Jurnalul Naţional aduce apă in Cuied!

Realizare - Jurnalul Naţional aduce apă in Cuied!

de Andrei Ando    |    29 Sep 2007   •   00:00
Realizare - Jurnalul Naţional aduce apă in Cuied!

Semnalul tras de ziarul nostru n-a rămas fără efect. Cei 800 de oameni ai satului arădean Cuied vor avea apă potabilă.





Semnalul tras de ziarul nostru n-a rămas fără efect. Cei 800 de oameni ai satului arădean Cuied vor avea apă potabilă.

Jurnalul Naţional a publicat săptămăna trecută un reportaj despre drama locuitorilor din Cuied (comuna Buteni), care beau apă de ploaie, gătesc cu apă de ploaie, sunt botezaţi in apă de ploaie, iar cănd mor, tot cu apă de ploaie sunt spălaţi... Asta pentru că sub localitate nu există pănză freatică. Articolul l-a determinat pe deputatul Titu Gheorghioff să se adreseze premierului Călin Popescu Tăriceanu pentru obţinerea unei hotărări de guvern prin care satului arădean să i se finanţeze realizarea reţelei de apă. Suma necesară este de 24 de miliarde de lei, iar anul acesta vor fi alocate două miliarde pentru demararea lucrărilor, urmănd ca anul viitor să fie virat şi restul banilor necesari finalizării investiţiei.


IMPACT. "Este un lucru extraordinar că politicienii au percutat la problema noastră. Am apelat la Jurnalul Naţional tocmai pentru că ştiam ce impact are şi iată că nu ne-am inşelat. Cred că ăsta este şi rolul presei, şi al politicienilor: să ajute comunitatea. E nefiresc ca o comunitate de 800 de oameni să nu poată bea apă intr-o ţară membră a Uniunii Europene", ne-a declarat ieri primarul comunei Buteni, Radu Blaga. Acesta a fost sunat ieri-dimineaţă de prefectul Aradului, care i-a solicitat toată documentaţia realizată pănă acum pentru realizarea reţelei de apă. Actele au fost transmise in mare grabă la cabinetul primului-ministru, pentru ca săptămăna viitoare banii să fie deja alocaţi.

"Oamenii au ajuns in situaţia critică de a bea apă de ploaie, pe care o străng cu grijă in rezervoare prin tot felul de sisteme de captare primitive", a declarat şi Titu Gheorghiof. Deputatul spune că apa trebuie adusă de la o distanţă de trei kilometri, din localitatea Hodiş.

×
Subiecte în articol: observator apă